Un nou protest va avea loc, joi, în Capitală. Sindicaliştii din Alianţa Sindicatelor din industria de apărare, aeronautică şi navală își vor striga păsurile în faţa Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, între orele 11:00-13:00.
Aceştia sunt nemulţumiţi de: lipsa contractelor şi a comenzilor; de aprobarea bugetelor la sfârşitul lunii octombrie, care afectează negocierea CCM; investiţii şi angajările pentru 2025; situaţia societăţilor Şantierul Naval Damen Mangalia, Automecanica Moreni, Electromecanica Ploieşti, UM Sadu, METROM Braşov; de lipsa pulberilor, componentelor, capselor pentru muniţie, explozibililor de mare putere; de lipsa de atractivitate pentru tineri, specialişti, forţă calificată.
Protestatarii acuză, totodată, refuzul unui dialog deschis, transparent, constructiv al ministrului Radu Miruţă cu sindicatele din Apărare.
Cu o zi în urmă, sindicaliştii Blocului Naţional Sindical (BNS) au protestat, în Bucureşti, reclamând măsurile de austeritate şi cerând stoparea politicilor guvernamentale ce alimentează inflaţia.
Ei au cerut creşterea salariului minim pe economie, stoparea reformelor făcute prin tăieri de salarii şi posturi în sectorul bugetar, dar şi reducerea evaziunii fiscale.
Aceasta este al treilea protest din Capitală la care participă sindicaliștii, după cel de ieri și cel din 29 octombrie, în care au fost prezentate solicitări similare.
Guvernul a adoptat două pachete de măsuri pentru reducerea deficitului şi pregăteşte reforma administraţiei, care ar urma să cuprindă disponibilizări din sectorul public.
Măsurile adoptate deja au dus la creşterea TVA, la majorarea unor accize şi la impunerea de CASS pentru mai multe categorii de persoane care anterior erau scutite.
În plus, guvernanţii iau în calcul îngheţarea salariului minim pentru anul viitor.
Romanii sunt tot mai nemulțumiri față de planurile de austeritate și scăderea puterii de cumpărare.