21 de noi localităţi din 11 judeţe au fost atestate ca zone cu resurse turistice. La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, atestarea ca zone cu resurse turistice a următoarelor localități:
Prin promovarea ca zone cu resurse turistice, aceste localități vor beneficia de șanse mai mari de dezvoltare, prin atragerea fondurilor europene, ȋn condiţiile ȋn care proiectele de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului vor fi promovate cu prioritate, prin programele naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare.
Actul normativ modifică anexele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, Secţiunea a VIII-a – zone cu resurse turistice.
La finalul anului trecut, ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu anunța 35 noi stațiuni turistice de interes local. Destinațiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor, având posibilitatea, conform criteriilor mininale, să înființeze și să operaționalizeze o astfel de entitate la nivel local.
Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local va crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.