24 iunie devine oficial Ziua Iei în România, asta după ce Camera Deputaților a votat o lege în acest sens. Acum, prevederea merge la promulgare la președintele Iohannis.
Deputaţii au adoptat, marți, 31 mai, decizional, proiectul care prevede ca 24 iunie să devină Ziua Iei. Astfel, legea merge la promulgare.
Demersul, susţinut de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare şi minorităţile naţionale, este o dovadă clară şi echilibrată, că singura politică a Comisiei permanente pentru relaţia cu UNESCO este cea de salvgardare a patrimoniului naţional, arată un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.
Recunoaşterea la nivel mondial a valorii unice a cămăşii cu altiţă urmează să fie dezbătută anul acesta la UNESCO, cu largul sprijin al Comisiei parlamentare.
„Depunerea dosarului transnaţional «Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova» la UNESCO, ne impulsionează, dar ne şi responsabilizează pe mai departe, pentru a găsi căi de a promova dosarul, astfel încât, arta confecţionării cămăşii cu altiţă, o moştenire culturală atât de dragă poporului român, transmisă din generaţie în generaţie, să capete recunoaşterea universală a umanităţii”, conform sursei citate.
Ziua Universală a iei, care coincide cu sărbătoarea de Sânziene, este deja sărbătorită, în fiecare an, în data de 24 iunie.
La nivel internaţional, ia românească, simbol naţional al culturii române, este omagiată în peste 50 de ţări. Ia este bluza purtată de femei şi lucrată din pânză de in, bumbac, cânepă sau borangic. Tehnicile de decorare au fost transmise de-a lungul timpului, ca o mărturie peste timp a unicităţii acesteia şi o dovadă de statornicie a poporului român.
Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac.
Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.
Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor.
Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
sursă foto: https://lablouseroumaine.io/