Ziua Îndrăgostiților se apropie, iar îndrăgostiții se pregătesc intens să-și sărbătorească amorul. Fiecare după posibilități, unii la Poiana Brașov, alții în sejuriri de 45.000 de euro. Da, ai citit bine. Aceasta este suma pe care au plătit-o doi români care se iubesc și care-și doresc să „arunce” cu bani grei pentru asta.
„Când vine vorba de persoana iubită, românii sunt mereu generoși, lucru confirmat și anul acesta, când am înregistrat un nou record pentru o vacanță de Valentine`s Day.”, povestește reprezentantul agenției de turism prin care a fost cumpărată această vacanță, citat de ziare.com.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Vica Blochina slăbește mâncând… grăsime. Mărturisirile fostei concurente de la Survivor România
Din informațiile primite din partea vânzătorului, aflăm că cei doi îndrăgostiți vor călători cu un private jet la Zurich, vor avea parte de transfer privat cu limuzina și două nopți de cazare la un hotel de 5 stele. În cele două zile, vor vizita Lindt Chocolate House și un atelier particular de ceasuri, iar cina va fi servită într-o atmosferă romantică la un restaurant local. Vacanța va continua cu o călătorie de vis spre St. Moriz, cu Glacier Express, iar acolo vor avea parte de un sejur de 5 zile, timp în care vor primi lecții de schi și se vor bucura de minunăția locului.
Pachetul include toate mesele, iar cinele vor fi servite într-un cadru romantic.
În ceea ce privește turismul intern, majoritatea cuplurilor au ales să meargă la schi în Poiana Brașov. Pachetele pentru două nopți pornesc de la 390 de euro/persoană și includ cazare într-un decor romantic, o ședință de masaj în cuplu și acces la saună și jacuzzi. Există și cupluri care și-au dorit să petreacă Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele la malul mării, mai spun reprezentanții Nordis Travel, unde un pachet de două nopți de cazare pornește de la 224 euro/cameră dublă.
Unde petrec românii de Ziua Îndrăgostiților
Desigur că în afara acestor eroi ai vacanțelor de Ziua Îndrăgostiților, sunt și alții cu mai puțină dare de mână, dar nici cu ei nu-mi este rușine. De exemplu, 60% dintre îndrăgostiții au ales Asia, Maldive și Dubai, 20% dintre cupluri au ales city break-uri în Europa (Paris, Roma, Londra sau Barcelona), iar alți 20% au ales să meargă la schi în Austria, Elveția, Franța, Italia sau chiar în România, la Poiana Brașov.
Peste 70% din rezervări au fost făcute last minute, cu cel mult trei săptămâni înainte, iar 80% dintre turiști au preferat să reducă durata vacanței, de la 8-10 nopți anul trecut, la 6-7 zile în acest an.