Potrivit unui studiu realizat, prin chestionar online, de către D&D Research, la solicitarea plaformei de recrutare online BestJobs, pe un eșantion reprezentativ la nivel naţional, de 1.058 de oameni, 61% dintre români aleg să îşi schimbe jobul pentru un salariu mai mare.
De asemenea, 80% caută constant noi oportunităţi pe site-urile de joburi. Asta în timp ce 50% dintre români se plâng că nivelul de muncă a crescut, iar salariile au stagnat.
Potrivit aceluiași studiu, unul dintre domeniile care a suferit cele mai multe transformări pe fondul pandemiei a fost cel al recrutării.
Pentru categoriile de angajați white (angajații din birouri) şi blue collar (manufacturieri), motivul principal care determină schimbarea jobului este salariul. Pe locul doi în topul motivelor plecării dintr-o companie, angajaţii din aceste categorii aleg schimbarea când apar nemulţumiri privind relaţia cu colegii sau cu superiorii. În schimb, angajaţii din categoria gold collar (specializări superioare) aleg să facă o schimbare în parcursul profesional atunci când apar diferenţe între viziunea şi valorile personale şi cele ale companiei.
„Multe companii din România au făcut deja mai mulţi paşi către o transparentizare a salariilor publicate în anunţurile postate pe platformele de recrutare online. Angajatorii care apelează deja la această măsură au beneficiul de a-i atrage de la bun început doar pe acei candidaţi care sunt dispuşi să ocupe respectiva poziţie”, declară Dan Petre, business developer D&D Research.
Atunci când evaluează site-urile cu locuri de muncă, românii sunt atenți, mai ales, la numărul de joburi disponibile în oraşul unde locuiesc (64,5%), la numărul de joburi pe domeniul de interes (61,8%), la claritatea şi detalierea anunţurilor (60%) şi la numărul de joburi pentru nivelul de pregătire (59,5%).
De asemenea, participanţii la studiu au precizat că pandemia COVID a generat mari schimbări pe piaţa muncii, foarte importantă fiind posibilitatea de a lucra de oriunde, fapt care îi eliberează pe oameni de grija navetei şi de căutarea unui job aproape de casă. Însă, 43,9% dintre participanții la studiu susțin că, în contextul pandemiei, nivelul de muncă a crescut, dar salariul a stagnat.
De asemenea, 71,6% dintre participanţi susțin că oferta de locuri de muncă este mult mai bună pe anumite domenii, în timp ce 57% apreciază că este dificil să îşi găsească un loc de muncă. La polul opus, 31,9% dintre participanții la studiu susțin că salariile oferite sunt atractive.
Studiul mai arată şi că tinerii, în special absolvenţii cu studii superioare, nu îşi găsesc uşor un loc de muncă potrivit studiilor sau aşteptărilor salariale pe care le au, în ciuda numeroaselor oferte disponibile.