WORLD

A fost instituită stare de urgență în insula Ischia. Bilanțul victimelor crește de la o oră la alta

A fost instituită stare de urgență în insula Ischia. Bilanțul victimelor crește de la o oră la alta
A fost instituită stare de urgență în insula Ischia. Sunt deocamdată șapte victime extrase din noroiul care a invadat localitatea Casamicciola, copleșind vehicule și oameni. Printre trupurile fără viață se numără doi copii, un nou-născut de 21 de zile și o femeie în vârstă.
Râul de noroi și moloz a lovit Casamicciola, o comună de pe insula italiană Ischia, sâmbătă la ora 5 dimineața. O alunecare de teren, în urma ploilor torențiale, care a provocat pagube uriașe. Alte 13 persoane au fost rănite, dintre care una se află într-o stare mai gravă. Guvernul de la Roma a decretat stare de urgență pe insula, ministrul de interne spunând ca situația este gravă, ”cu oameni probabil încă sub noroi”.

A fost instituită stare de urgență în insula Ischia. Reuniune de urgență a Guvernului Meloni

Alunecarea de teren a angrenat bolovani și moloz care au provocat prăbușirea a cel puțin 10 clădiri.
Șaptezeci de pompieri lucrează pe insulă, care se află la aproximativ 30 km de Napoli, pentru a salva locuitorii din clădirile avariate și pentru a căuta persoane dispărute, a declarat serviciul de pompieri din Italia pe Twitter.

”Operaţiunile de salvare rămân complicate din cauza condiţiilor meteorologice”, a anunţat Protecţia Civilă, însă căutările au continuat în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar și duminică noapte la lumina proietoarelor.

O primă anvelopă de urgenţă – în sumă de două milioane de euro – a fost deblocată în urma unei reuniuni extraordinare a Guvernului Meloni, în vederea instituirii stării de urgenţă, a precizat ministrul Italian al Protecţiei Civile, Nello Musumeci.

Starea de urgenţă este adesea decretată în peninsulă – în urma unor cutremure, erupţii vulcanice sai intemperii puternice -, deoarece ea prevede o procedură accelerată de mobilizare de fonduri şi de mijloace, inclusiv ale Protecţiei Civile, în vederea unor intervenţii urgente sau creării unor structuri de primire.

Cutremur puternic in 2017

Casamicciola Terme, o staţiune termală cu aproximativ 8.000 de locuitori iarna, situată pe luxurianta Insulă Ischia, în apropiere de Capri, a fost afectată în 2017 de un cutremur, soldat cu doi morţi.

Ea a fost complet distrusă de un cutremur mult mai puternic, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Catastrofa de sâmbătă a avut loc la câteva săptămâni de la moartea a 11 persoane în inundaţii cauzate de ploi puternice în partea central-estică a Italiei.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele