Senatorii români au adoptat luni, 21 februarie, cu 101 de voturi „pentru”, 24 de abţineri şi un vot „împotrivă”, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar modificările aduse prin proiectul de act normativ vor determina acordarea de scheme de sprijin pentru consumatorii casnici şi non-casnici, în vederea asigurării în plan economic şi social a unui nivel ridicat de protecţie a vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi garantării dreptului acestora cu privire la continuarea activităţii şi a traiului de zi cu zi în condiţii decente.
De asemenea, modificările aduse prin proiectul de act normativ vor sprijini agenţii economici care se confruntă cu creşterile accentuate de preţuri la energie electrică şi gaze naturale şi vor asigura sustenabilitatea economiei naţionale, evitându-se disfuncţionalităţi majore în lanţurile de producţie şi distribuţie pe toate segmentele de piaţă de la industria prelucrătoare până la piaţa de consum, se arată în raportul de admitere asupra proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţii persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.
Potrivit unor amendamente admise la comisia de specialitate pentru acest OUG, plafonarea se aplică şi în cazul operatorilor de distribuţie care asigură revânzarea energiei electrice către clienţii finali racordaţi la reţelele electrice aparţinând acestor operatori. În cazul clienţilor finali care au asigurată energia electrică prin revânzare de către operatorul de distribuţie, plafonarea se aplică în facturile emise operatorului de distribuţie pentru energia electrică consumată de clienţii finali respectivi.
Prevederile din proiectul de act normativ se aplică şi clienţilor non-casnici ce au calitate de chiriaşi în spaţii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie, iar titularul contractului de furnizare pentru aceste spaţii, beneficiar direct al măsurii, are obligaţia asigurării aplicării măsurii de plafonare şi către chiriaşii beneficiari.
Senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, a pledat în plen pentru reglementarea pieţei de energie şi a afirmat că schema de compensare şi plafonare a statului este „o mare păcăleală”, menţionând că senatorii AUR vor vota „totuşi” pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă.
Senatorul liberal Sorin Bumb a declarat, la rândul său, că OUG în cauză, „chiar dacă nu este completă”, o mare parte dintre consumatorii de energie electrică şi gaze naturale pot beneficia de facilităţile acesteia, motiv pentru care PNL o va vota.
În intervenţia sa, liderul grupului PSD, senatorul Radu Oprea, a arătat că această ordonanţă vine „să facă scumpirile preţurilor la energie şi gaze să devină mai suportabile” pentru majoritatea consumatorilor casnici şi companiilor mici şi mijlocii din România, notează Agerpres.