Doliu în lumea modei! Marele designer francez, Thierry Mugler, a murit, duminică, la vârsta de 73 de ani.
Conform anunțului făcut de agentul său, Jean-Baptiste Rougeot, moartea creatorului francez care a dominat lumea modei în anii 1980 a fost una cât se poate de naturală.
„Cu imensă tristețe vă informăm despre decesul domnului Manfred Thierry Mugler, survenit duminică, 23 ianuarie 2022″, potrivit unui comunicat publicat pe contul de Facebook oficial al designerului.
De asemenea, Jean-Baptiste Rougeot, moartea lui Thierry Mugler s-a produs pe neașteptate. Creatorul francez lucra la mai multe proiecte și urma să anunțe noi colaborări la începutul săptămânii.
„Suntem devastaţi să anunţăm moartea domnului Manfred Thierry Mugler duminică, 23 ianuarie 2022. Fie ca sufletul lui să se odihnească în pace” – a fost anunţul postat pe contul oficial al designerului.
Mugler s-a născut la Strasbourg pe 21 decembrie 1948. La 20 de ani, s-a stabilit la Paris și în 1973 şi-a lansat prima colecție intitulată „Cafe de Paris”. Un an mai târziu, s-au consolidat bazele brandului propriu „Thierry Mugler”.
Toate creațiile sale s-au evidențiat printr-o eleganță sofisticată, o modă ce aducea în atenție formele femeilor: umeri accentuați din căptușeală, decolteuri adânci, talie îngustă și șolduri pline. Taioarele sale poartă, la rândul lor, marca sa inconfundabilă.
„Întotdeauna am crezut că moda nu este suficientă de una singură şi că trebuie să fie prezentată într-un mediu muzical şi teatral”, spunea adesea Thierry Mugler
S-a lansat și în lumea parfumeriei, celebrul său parfum „Angel” bucurându-se de un mare succes. Lansat în 1992, în colaborare cu Clarins, „Angel” a fost pentru primul loc în vânzări miticul No5 al Casei Channel.
În septembrie i-a fost dedicată o expoziție la Muzeul de Arte Decorative din Paris cu titlul „Thierry Mugler, Couturissime”, un proiect al Muzeului de Arte Frumoase din Montreal.
El a fost și dansator. Așadar, dansul l-a făcut să fie mai atent la foarte multe aspecte.
„Dansul m-a învățat multe despre postură, organizarea hainelor, importanța umerilor, postura capului, jocul şi ritmul picioarelor”, declara creatorul francez.
El începuse ulterior să practice meditația și yoga.
„Cea dintâi urgenţă a fost să îmi revendic corpul, epuizat de anii mei de dans şi de croitorie, ca o renaştere, un mod de a şterge trecutul”, explica el