Cunoscutul om de afaceri Dinu Gheorghe, știut de mulți drept Dinu Vamă, a murit miercuri, 29 ianuarie, la vârsta de 69 de ani. Fostul președinte al clubului de fotbal Rapid București și fost director general al clubului Dinamo a fost găsit mort în propria locuință de menajeră. Informația a fost confirmată de George Copos.
UPDATE: FRF şi LPF au transmis condoleanţe după decesul lui Dinu Gheorghe.
“Fostul conducător de club, Dinu Gheorghe, s-a stins din viaţă la 68 de ani. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească!”, este mesajul FRF.
“Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului Rapid, a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani.
În cariera sa, Dinu Gheorghe a mai fost conducător la FC Braşov, Astra Ploieşti, ASA Târgu Mureş şi Dunărea Călăraşi.
Liga Profesionistă de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a notat LPF pe site-ul oficial.
Știre inițială
În ultima perioadă, acesta nu a mai apărut în spațiul public. În luna decembrie, înainte de sărbători, Dinu Gheorghe a suferit și o intervenție chirurgicală la plămâni. Dinu Gheorghe s-a născut pe 4 iulie în anul 1956, având 69 de ani când a decedat.

Fostul patron al Rapidului, George Copos, a confirmat informația trecerii în neființă a lui Dinu Gheorghe.
„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Copos, potrivit golazo.ro.
„Am vorbit acum cu fiul lui, m-ai doborat cand mi-ai zis. Așa este, din păcate. Îmi pare extrem de rău, ieri la 23:05 l-am sunat că mă rugase ceva. Îl luasem lângă mine la Voluntari. Dumnezeu să-l odihnească. Îmi pare extrem de rău. Păcat”, a spus și Gigi Nețoiu, citat de gsp.ro.
Dinu Gheorghe a condus cluburi importante din România, activând zeci de ani în lumea fotbalului. Dar, până să devină președintele unor echipe ca Rapid, FC Brașov, Astra, Dinamo, ASA Târgu Mureș ori Dunărea Călăraşi a avut și alte meserii. Una dintre ele, pentru o scurtă perioadă, a fost cea de magazioner la un spital pentru oamenii cu afecțiuni psihice.
În perioada 2000 – 2003, Dinu Gheorghe a condus Direcția Generală a Vămilor. În trecut, Dinu Gheorghe a povestit de unde s-a ales cu celebra poreclă de Dinu Vamă. Surprinzător sau nu, aceasta i-a provenit chiar de la slujba la vamă pe care a avut-o înainte de revoluție.

„Pe vremea aceea nu existau contrabandiști în România, până în 1989. Era un control de rutină, niște reguli, niște taxe, nu era vama de azi sau cea de după 1990. Nu era simplu, am lucrat șapte ani de zile în schimburi, 12 cu 24. Eram șef de tură la vamă, nimic altceva…Dacă vă gândiți la dosare CNSAS (Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii), nu am fost implicat deloc în activitatea asta”, a spus Dinu Gheorghe în cadrul unui interviu.
Mai mult, tot în perioada respectivă era coleg de cameră și apropiat cu Tudor Postelnicu, șeful Securității din acea vreme.„Am locuit în aceeași casă vreo doi ani. Ne lega Dinamo foarte tare și eram în relații bune. Un moment frumos s-a petrecut în 1989, toamna. A fost victoria cu 3-0 din Ghencea, eram la oficială, m-am ridicat în picioare și le-am zis: Plecați acasă, că vine finalul… Sigur, eu mă gândeam la meci, nu la altceva… M-au scos cu Miliția, m-au dus până acasă, dar nu mai știau cum să fugă când au vazut unde stau, cu cine stau.
Am vorbit cu Postelnicu de câteva ori. După un meci, 3-3 în Ghencea, gol anulat Cămătaru, am fost mai vocal la TV. Când a venit acasă, el m-a rugat să fiu mai prudent, mi-a zis că 3-3 e scor echitabil. L-am vazut foarte rar, aveam grijă să nu ne intersectăm”, a mai spus Dinu Gheorghe.
Ulterior, a devenit un personaj important în fotbalul românesc și a condus cluburi ca Rapid, FC Brașov, Astra Giurgiu, Dinamo, ASA Târgu Mureș sau Dunărea Călărași. Ultima formație la care a activat Dinu „Vamă” a fost Dunărea Călărași, unde a activat în perioada martie 2019 – mai 2019.
Rapid: 1 iulie 1997 – 30 noiembrie 2006
FC Brașov: 1 decembrie 2006 – 10 iunie 2010
Rapid: 1 iulie 2010 – 1 noiembrie 2011
Astra Ploiești: 29 martie 2012 – 3 noiembrie 2014
Rapid: 5 ianuarie 2015 – 22 ianuarie 2015
Dinamo: 29 aprilie 2015 – 20 august 2015
Rapid: 11 aprilie 2016 – 30 iunie 2016
ASA Târgu Mureș: 15 iunie 2017 – 7 septembrie 2017
Dunărea Călărași: 1 martie 2019 – 20 mai 2019.