A murit Jean-Pierre Adams, sportivul care, victimă a unei erori medicale, a fost în comă aproape patru decenii.
Jean-Pierre Adams, fostul jucător al echipei Paris Saint-Germain, considerat unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din fotbalul francez în anii ’70, care se afla de 39 de ani în comă din cauza unei eroi medicale, a murit luni, la vârsta de 73 de ani, într-un spital din Nimes.
Între 1972 şi 1976 a făcut cuplu în centrul defensivei Les Bleus cu legendarul jucător francez Marius Tresor. Antrenorul de atunci al Franţei, românul Ştefan Kovacs, a supranumit acest cuplu „Garda Neagră”, după o performanţă impresionantă a celor doi împotriva puternice echipei a Poloniei.
Născut la Dakar (Senegal) în 1948, Adams a venit în Franţa când avea doar 10 ani. A trebuit să lucreze într-o fabrică ce producea cauciuc înainte să fie descoperit de reprezentaţii clubului Nîmes, la care şi-a început cariera ca fotbalist profesionist. Adams, poreclit „Black Rock” (Stânca neagră), a disputat 22 de meciuri pentru selecţionata Franţei.
Pe 17 martie 1982, Adams trebuia să efectueze o intervenţie chirurgicală de rutină la genunchi, ca urmare a unei rupturi de ligament. Înainte de operaţie, el a vorbit cu soţia sa, pentru a o linişti:
„Încep să mă pregătească. Anestezistul va veni în câteva minute”.
Însă, în ziua operației lui Adams, mai mulți angajați ai spitalului din Lyon erau în grevă. Cu toate acestea, operația a avut loc, chiar dacă anestezistul avea în grijă, în același timp, opt pacienți, inclusiv Adams.
Adams a fost supravegheat de un stagiar, care a spus mai târziu:
„Nu eram la înălțimea sarcinii care mi-a fost încredințată”.
Între anestezist și stagiar, au fost făcute numeroase erori. Din cauza unei doze aproape letale de anestezic, Jean-Pierre Adams a suferit un bronhospasm, o contracţie a bronhiilor care face dificilă respiraţia, iar creierul său a fost lipsit de oxigen. De atunci, fostul fotbalist s-a aflat în stare vegetativă.