NEWS

Absolut fabulos! Formația Azur a lansat imnul Podului de la Brăila | VIDEO

Absolut fabulos Formația Azur a lansat imnul Podului de la Brăila | VIDEO
Sursa foto: CNAIR

Formația Azur a lansat imnul Podului de la Brăila, piesă care este însoțită de o scurtă explicație care subliniază importanța și realizarea aceasta, evidențiindu-se curajul, determinarea și asumarea riscului de către fostul Premier Tudose.

Imnul Podului de la Brăila a fost prezentată în premieră la un festival pescăresc organizat în orașul Brăila, iar ulterior a fost încărcată pe platforma YouTube, notează stiripesurse.ro.

Refrenul melodiei este dedicat europarlamentarului originar din Brăila, care a ocupat funcția de Prim Ministru al României în momentul lansării proiectului referitor la construcția podului peste Dunăre la Brăila.

Formația Azur aduce un omagiu podului de la Brăila în versurile melodiei lor:

„La podul lui Tudose să venim / Haideți să facem poze, să zâmbim / Să ai o amintire în viața ta cu podul de la Brăila”.

În plus, cântecul dedică o parte din versuri actualului europarlamentar, evidențiindu-i curajul:

„Curajos peste măsură / Doar cu o simplă semnătură / A semnat ca un bărbat și avem podul cel mai înalt”.

Piesa încurajează românii să viziteze podul peste Dunăre de la Brăila și conține versuri precum:

„S-a deschis podul la Brăila / Mă duc să îmi iau mașina / Să o iau pe nevastă mea și să trecem Dunărea (…) Prieteni din toată țara / Din Brașov sau Timișoara / Sus pe pod când vă aflați / Brăila să n-o uitați”.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Azur este o formație muzicală fondată de Nelu Vlad acum 46 de ani și este originară din Brăila. Trupa a cântat inițial muzică de petrecere și este cunoscută pentru abordarea manelelor lăutărești într-un stil pop, fiind pionieră în acest gen muzical în România.

Podul suspendat de la Brăila a fost inaugurat în luna iulie și este al treilea ca mărime din Europa. Podul a costat peste jumătate de miliard de euro și la construcția acestuia s-au folosit zeci de mii de tone de oțel. La marele eveniment de lansare au participat preşedintele Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Sorin Grindeanu. Acesta din urmă a subliniat că aceasta este prima conexiune rutieră din istoria României dintre judeţele Tulcea şi Brăila.

La doar o lună de la inaugurarea cu mare fast din 6 iulie, la pod au apărut probleme grave în asfalt, iar reprezentanții Companiei a Infrastructurii Rutiere dau vina pe maşinile de mare tonaj.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele