Un accident mortal s-a produs în etapa a patra competiției de ciclism Turul Austriei. Un sportiv din Norvegia și-a pierdut viața în timpul unei coborări.
Incidentul s-a produs în pasul Grossglockner, iar ciclistul decedat este norvegianul Andre Drege, un sportiv în vârstă de 25 de ani, care a pierdut controlul bicicletei în timpul unei coborâri.
Ciclistul norvegian Andre Drege concura pentru echipa Coop – Repsol. În timpul coborârii sportivul a pierdut controlul bicicletei, iar în cădere a suferit răni grave care i-au provocat moartea la scurt timp după ce a căzut.
„Suntem devastați de moartea tragică a lui André Drege. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia lui André și de cei dragi în această perioadă incredibil de dificilă. Familia lui André a cerut intimitate în timp ce își plânge pierderea și le cerem cu amabilitatea ca dorințele lor să fie respectate”, au anunțat membrii echipei Coop – Repsol.

Organizatorii competiției au transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia sportivului norvegian. Din cauza accidentului tragic festivitatea de premiere a fost anulată pentru această etapă.
„Întreaga noastră echipă este devastată de acest accident tragic, iar gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia lui André și de echipa sa Coop-Repsol, în această perioadă incredibil de dificilă”, au transmis organizatorii competiției.
Poliția a demarat o anchetă după acest nefericit eveniment. Investigatorii i-au anchetat pe toți cicliștii care s-au aflat în apropierea locului în care a avut loc accident. De asemenea, bicicleta a fost ridicată pentru a se stabili dacă a suferit vreo defecțiune tehnică.
Directorul competiții Thomas Pupp a făcut o declarație scurtă. Prea multe informații despre împrejurările accidentului nu a oferit, în schimb a declarat că este cea mai neagră zi din istoria Turului Austriei.