NEWS

Aceste vouchere de la stat pot aduce amenzi de până la 26.000 de lei. Cum trebuie să le folosești

Aceste vouchere de la stat pot aduce amenzi de până la 26.000 de lei. Cum trebuie să le folosești

Există o categorie de vouchere de la stat care pot aduce cu sine amenzi de până la 26.000 de lei dacă nu sunt folosite corect.

Românii care primesc vouchere de la stat şi nu le folosesc în mod corect, încercând să le vândă pentru a lua bani pe ele, riscă amenzi substanţiale, la fel ca şi cei care le cumpără, anunță Antena 3 CNN.O astfel de greşeală banală îi poate costa pe angajaţii care primesc vouchere de vacanţă zeci de mii de lei.Voucherelor de vacanță pot fi folosite decât de titular.

Mai mult, scrie sursa citată, orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

„Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a precizat Ministerul Finanțelor.

Valoarea totală a voucherului de vacanță este de 1450 de lei

Potrivit prevederilor art.1 alin.(1), alin.(2) și alin.(2ˆ4) din OUG nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, cu modificările și completările ulterioare pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță.

Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

Angajatorul stabilește când acordă voucherul

”În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz”, mai arată instituţia.

Vânzarea voucherelor de vacanţă este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei.

„Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei”, atrage atenţia Ministerul Turismului.