SHOWBIZ

Actorii din Clanul de la Pro TV. Theo Rose își face debutul în actorie

Actorii din Clanul de la Pro TV. Theo Rose își face debutul în actorie

Pro TV anunță pentru această toamnă lansarea serialului „Clanul”, bazat pe formatul Icerde, o adaptare care-i va ține pe telespectatori cu sufletul la gură. Cei care vor urmări producția vor avea ocazia să descopere lupta clasică dintre Poliție și Mafie.

Tensiunea va fi la cele mai înalte cote datorită scenelor spectaculoase și a poveștii încărcate de intrigi și momente neașteptate.

„Serialul Clanul este noua producție de ficțiune care va fi în toamnă pe Pro TV. Este un serial de acțiune-dramă, o adaptare după serialul turcesc Icerde, care la rândul lui are ca sursă de inspirație celebrul film The Departed a lui Martin Scorsese, care este la rându-i inspirat dintr-un film hongkonghez („Afaceri infernale”, n.r.). Deci este o poveste universală care a vorbit foarte multe limbi și astăzi ajunge la noi într-o formă pe care eu o consider originală, pentru că vorbește de niște realități curente. Este un serial care ne prezintă lupta acerbă dintre Poliție și grupările de criminalitate organizată, dintre Poliție și mafie.”, a declarat Anghel Damian, scenarist, regizor și Creative Producer al formatului.

Actorii din Clanul de la Pro TV au fost anunțați astăzi de producătorii producției, iar propunerile sunt dintre cele mai generoase. „Zilnic este o lecție pentru toată lumea pe platou”, a spus Anghel Damian despre George Mihăiță, marele actor care îl interpretează pe Bebe Măcelaru în serial. Comisarul Șef Costoiu va fi jucat de nimeni altul decât Șerban Pavlu. În rolurile principale se vor afla Denis Hanganu, care-l va juca pe Tudor Achim, un ofițer intrat în dizgrație și Marian Olteanu, David Pribeag, mâna dreaptă a comisarului Costoiu. Tot un rol principal va avea și Carmen Tănase, care o va interpreta pe Luminița, mama lui Tudor Achim.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: INTERVIU VIDEO EXCLUSIV: Theo Rose dă Cezarului ce este al Cezarului. Cine-i „vinovat” pentru succesul ei

„În primul rand, aici unde suntem e casa personajului meu, personajul se numește Bebe Macelaru’, care înainte de 89 a fost măcelar și acum e seful clanului, el dirijează tot ce poate, e în relație cu mulți alții și din tara are o mana de oameni în jurul lui, foarte multe le realizează, rele, prin intermediul celor din jur, al lcotenentilor, bineînțeles că relele nu vin întâmplător, atunci când sunt păcăliți cei din clanul meu, sunt înșelați, omorâți, clanul se răzbună.”, a declarat George Mihăiță.

Premiera absolută în distribuția serialului „Clanul” este Theo Rose, una dintre cele mai iubite cântărețe și antrenoare la show-ul Vocea României, care o va interpreta pe Vera Maximilian, iar Mădălina Craiu (Ruxx) revine pe micile ecrane în postura jurnalistei, Ilinca Anghel.

Actorii din Clanul de la Pro TV, lista completă

George Ivașcu va fi Pelicanu, Codin Maticiuc se va afla în pielea lui Iulică, Cătălin Nicolau va fi Micu’, Dogioiu Constantin îl va juca pe Mircea, Sergiu Costache va fi Sergiu, iar Cătălina Grama o va interpreta pe Magda Udrea, soția temutului Bebe Măcelaru. De partea Comisarului vor fi: Vladimir Drăghia în rolul lui Mișu, Silviu Mircescu va fi Silviu, Eduard Trifa îl va juca pe Dima, iar Alice Halpert va completa echipa în rolul Patriciei. Printre cei care vor scrie povestea serialului se va afla și Bogdan Farcaș, premiatul actor, urmând să-l joace pe Ciomag.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele