Aderarea României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen se află pe agenda finală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene. Numai că, supunerea la vot nu figurează pe agenda întrunirii.
Dacă inițial era menționată ca “decizie posibilă” pe ordinea de zi provizorie a reuniunii miniștrilor de interne din țările UE, subiectul va fi discutat marți, 5 decembrie.
Alte subiecte pe ordinea de zi sunt lupta UE împotriva criminalității organizate, răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia, politica UE în domeniul migraţiei şi al azilului, precum și răspunsul UE la terorism etc, potrivit caleaeuropeana.ro.
Mai întâi, va avea loc reuniunea Comitetului mixt Schengen, unde va fi discutată “Decizia Consiliului privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și România – situația actuală“.
La indigo, subiectul va fi abordat și la prima sesiune a discuțiilor dintre miniștrii de interne.
La ambele sesiuni va fi discutată și situația generală a spațiului Schengen și îmbunătățirea eficienței sistemelor de returnare.
România şi Bulgaria au primit, în cadrul Consiliului JAI din 8-9 decembrie 2022, un vot negativ din partea Olandei şi Austriei pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Croaţia a primit, însă, un vot pozitiv, fiind acceptată în spaţiul de liberă circulaţie.
La Consiliul JAI participă, în principal, miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din statele membre ale UE, iar în domeniile legate de Schengen, discuţiile au loc în formatul comitetului mixt, alcătuit din: statele membre ale UE plus cele patru ţări care nu fac parte din UE, dar au adoptat acordul Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia).
În pofida întâlnirii de mâine, aderarea României la Schengen pare a fi un vis îndepărtat. Austria se opune în continuare, iar recentele alegeri din Olanda, unde a câștigat dreapta conservatoare, nu ne dau mari speranțe.
Europarlamentarul și liderul PMP, Eugen Tomac, susține că ”cel mai probabil”, contextul favorabil pentru a obține o decizie politică unanimă se va putea realiza în 2025, pe timpul Președinției poloneze a Uniunii Europene.