WORLD

Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să încheie războiul: ”Sunt chiar la coada ierarhiei”

Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să încheie războiul Sunt chiar la coada ierarhiei
Trump și Putin Sursă foto: White House

Donald Trump e tot mai hotărât să încheie războiul din Ucraina. Dacă nu face asta neapărat pentru binele întregii omeniri, cel puțin putem fi siguri că o face și pentru el însuși. Președintele SUA vrea neapărat premierul Nobel, dar țintește mult mai sus de atât… chiar până la cer.

Donald Trump vrea să încheie războiul pentru un loc … în Rai

Una dintre promisiunile electorale ale lui Trump a fost să medieze pacea între cele două țări și să pună capăt războiului care a început acum mai bine de trei ani și jumătate, când Rusia a invadat Ucraina. Recent, Trump a declarat că ar dori să câștige Premiul Nobel pentru Pace și consideră că îl merită pentru eforturile sale de a contribui la atenuarea tensiunilor dintre mai multe țări.

Dar încheierea unuia dintre cele mai mari conflicte din ultimii ani ar fi un succes uriaș, care i-ar putea aduce președintelui premiul mult dorit, dar și accesul în rai.

Liderul de la Casa Albă este un creștin practicant fără apartenență confesională și a declarat anterior că crede că poate ajunge în rai făcând bine.

„Dacă sunt bun, voi ajunge în Rai, iar dacă sunt rău, voi ajunge în altă parte – cum ar fi acolo, nu?”, a declarat Trump anul trecut pentru Laura Ingraham, prezentatoarea Fox News.

Acum, președintele SUA speră ca medierea păcii între Rusia și Ucraina să îi asigure un loc în rai.

Într-un interviu acordat emisiunii Fox and Friends, la doar o zi după ce a găzduit la Casa Albă liderii europeni, inclusiv președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a lăsat să se înțeleagă că toată contribuția sa la încheierea războiului i-ar putea aduce beneficii spirituale.

„Dacă pot salva 7.000 de oameni pe săptămână de la moarte, cred că este destul de bine – vreau să încerc să ajung în rai, dacă este posibil, aud că nu mă descurc prea bine. Sunt chiar la baza ierarhiei”, a glumit Trump, citat de Independent.

„Dar dacă pot ajunge în rai, acesta va fi unul dintre motive”, a adăugat el.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele