Adevărul despre explozia de la Crevedia! Secretarul de stat al MAI, Raed Arafat a prezentat raportul intervenției pompierilor la explozia de la stația GPL din Crevedia. Scopul intervenției a fost unul defensiv, concluzionează șeful DSU, mai ales de a răci cisternele din zonă şi de a preveni extinderea focului.
Raed Arafat a prezentat cronologia intervenției pompierilor după apelul la 112 care anunța incendiu la o locuință.
Conform șefului DSU, „echipajele de intervenţie au sosit în timp mult mai scurt decât s-a vehiculat”.
El a relatat că prima cisternă care a explodat „a zburat şi a fost aruncată spre o casă”, iar pe parcursul incendiului focul trecea peste drumul naţional pe marginea căruia era amplasată staţia GPL.
”În ultimii 6 ani au fost achiziționate peste 120.000 de articole – căști, combinezoane. Casca e făcută să protejeze, nicăieri nu scrie că trebuie să arate bine pe afară.
Nu avem niciun pompier cu arsuri la cap și scalp, unde au avut căștile. Pompierii care au arsuri la mâini nu au purtat mănuși, nu e din lipsă de dotare” a precizat secretarul de stat MAI.
10 locuinţe au fost distruse în urma incendiului şi peste 70 au fost afectate. 11 autospeciale de pompieri au fost avariate.
Raed Arafat a prezentat și cronologia autorizării staţiei GPL. Aceasta a fost autorizată în octombrie 2011 de către ISU Dâmbovița, cu capacitate de depozitare GPL de 4.000 litri. În 30 iulie 2020, în urma unei sesizări ISU a făcut control, constatând schimbarea amplasamentului și fiind retrasă autorizația. S-au descoperit utilizarea unei pompe neomologate și s-a dat amendă de 10.000 lei.
În 31 iulie au fost notificate Prefectura și Oficiul Comerțului Dâmbovița, CJ, IGSU, Primăria Crevedia. În 28 septembrie 2020 a fost un nou control și s-a constatat că obiectivul continua să funcționeze, s-a dat o nouă amendă de 30.000 de lei. A fost găsită o cisternă neomologată în care era transvazat GPL, s-a aplicat o altă amendă de 10.000 lei.
Într-un final, în octombrie s-a decis închiderea obiectivului. În 13 octombrie 2020, operatorul notifică ISU Dâmbovița că punctul de lucru a fost închis.
”Aici rolul ISU s-a finalizat”, a precizat Raed Arafat.