Antrenorul Adrian Mutu a fost demis de la Neftchi Baku. Oficialii clubului azer au decis să îl demită pe tehnicianul român din funcția de antrenor principal din cauza lipsei de rezultate. El se află în România pentru înmormântarea mamei sale.
Adrian Mutu a rezistat pe banca ”alb-negrilor” doar 22 de partide din care a câștigat doar nouă, stârnind nemulțumirea conducerii clubului din Baku.
În vară, după plecarea de la Rapid, ”briliantul” semnase un contract cu cei de la Nefchi Baku pentru următoarele două sezoane.
Echipa Neftçi a avut un start dificil în Premier League, a fost eliminată în etapa a doua a Conference League și a suferit o înfrângere 0-2 într-un derbi împotriva echipei Qarabag în etapa a 17-a.
Înfrângerea suferită de Neftci în fața lui Qarabag a dus la decizia conducerii de a schimba antrenorul, susțin cei de la sport.az, potrivit sport.ro.
După meci, oficialii s-au întâlnit cu Adrian Mutu pentru a discuta situația. Se pare că există nemulțumiri față de performanțele echipei, atât în ceea ce privește rezultatele, cât și jocul în sine.
Antrenorului român i-a fost adus în discuție inclusiv faptul că, în ciuda unei investiții semnificative în echipă, care a inclus achiziționarea a 11 jucători noi, Neftçi se află departe de cursa pentru titlu.
Duminică, 24 decembrie, Neftchi va întâlni echipa Kapaz într-un meci din campionat. În lipsa lui Mutu, asistenții săi vor prelua conducerea echipei pentru acest meci, urmând să părăsească ulterior clubul din Azerbaijan.
Antrenorul român o lasă pe Neftchi pe locul șase, cu 25 de puncte acumulate în 17 etape, la nu mai puțin de 15 puncte distanță de liderul Qarabag.
Neftchi are meci astăzi, 24 decembrie, contra celor de la Kapaz, iar asistenții lui Mutu se vor ocupa de echipă, iar mai apoi vor părăsi și ei clubul din Azerbaijan.
Mutu, care avea contract cu Neftci pentru doi ani, se află în prezent în România. A plecat în urma unei tragedii personale, și-a pierdut mama, răpusă de o boală incurabilă.