Fostul mare antrenor român Emeric Ienei va fi înmormântat sâmbătă, în Cimitirul Rulikowski din Oradea. El va fi condus pe ultimul drum cu onoruri militare.
Vineri, 7 noiembrie, între orele 16:00 și 19:00, la stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui antrenor.
Ceremonia funerară va avea loc sâmbătă la ora 14.00 în Cimitirul Municipal Rulikowski, fiind înmormântat cu onoruri militare, având gradul de general de brigadă. În 2017, Emeric Ienei a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler. Distincția permite, conform legislației române, funeralii cu salve de tun.
Fost selecționer al României, Emeric Ienei a murit miercuri, 5 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani, din cauza unei comoții cerebrale. Emeric Ienei se afla în locuința sa din Oradea.
Pentru acest weekend, Federația Română de Fotbal a anunțat că memoria lui Emeric Ienei va fi onorată prin momente de reculegere înaintea tuturor meciurilor din Superligă, Liga 2 și Liga 3.
Ca fotbalist, Emeric Ienei a evoluat pentru echipe, precum UTA Arad, Steaua București și Kayserispor, în Turcia.
El a debutat ca antrenor principal în vara lui 1975, la Steaua. Era un tehnician de numai 38 de ani, care nu mai fusese șeful băncii tehnice nicăieri. Dar care avea avantajul că jucase pentru echipa din Ghencea 12 sezoane.
O perioadă în care își trecuse în palmares 3 titluri de campion și 3 Cupe ale României. Plus că în 1973 fusese secundul lui Gheorghe Constantin, tot la Steaua.
A câștigat cu Steaua București Cupa Campionilor Europeni 1985/86. El a avut 51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri
În afară de Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, oferit de președintele Klaus Iohannis, a avut şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.
Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937, la Agrişu Mic, în judeţul Arad.