WORLD

Aici stă Volodimir Zelenski de când a început războiul în Ucraina | VIDEO

Aici stă Volodimir Zelenski de când a început războiul în Ucraina | VIDEO

Presa din Ucraina a arătat imagini din camera în care Volodimir Zelenski trăiește de când a început războiul.

Volodimir Zelenski locuiește, de un an, de când a început războiul dintre Rusia si Ucraina, într-o cameră pe strada Bankova din Kiev, unde se află sediul Administrației Prezidențiale.

„Am coborât în adăpostul antiatomic. Aici locuiesc”

Volodimir Zelenski a prezentat, în cadrul proiectului documentar „Anul”, realizat de publicația ucraineană Glavcom, cum arată locul în care se adăpostește de mai bine de un an, notează rtv.net.

În camera respectivă Zelenski are un pat de o persoană, o masă, chiuvetă și o oglindă. Camera e fix lângă biroul său unde își desfășoară activitatea zilnică de președinte.

„Locuiesc aici. Ei bine, am coborât în adăpostul antiatomic. Și, în general, locuiesc aici. Aceasta este casa mea”, a spus liderul ucrainean.

Zelenski a precizat că atunci când a izbucnit războiul se afla acasă. Imediat ce a aflat ce se întâmplă, a plecat către Bankova, iar de atunci locuiește acolo. Președintele ucrainean a mărturisit că, din păcate, își vede rar soția și copiii.

„Îi iubesc, bineînțeles. Îmi iubesc soția, copiii, ei sunt oamenii principali pentru mine”. „Nu îi văd prea des. Părinții mei – nu-i văd deloc”, a mai spus Zelenski, adăugând că „sunt cu toții în inima mea”.