WORLD

Alegeri în Polonia. Ziua în care se decide în ce direcție merge țara. Ucraina, mărul discordiei

Alegeri în Polonia. Ziua în care se decide în ce direcție merge țara. Ucraina mărul discordiei
Foto: Ziare.com

Sunt alegeri în Polonia astăzi, alegeri cu o mare miză atât pe plan intern, cât și european. Alegerile ar putea oferi actualei guvernări, Lege şi Justiţie (PiS), un al treilea mandat fără precedent sau ar putea oferi opoziţiei șansa de a schimba puterea la Varșovia.  

Actualul guvern (de dreapta, naționalist, populist și criticat de UE) are mai multe acțiuni de infringement la activ pentru că îndepărtează țara de la standardele democratice.

Alegeri în Polonia după o campanie extrem de agresivă

Cel mai probabil, la alegerile de duminică niciunul dintre principalele formațiuni, partidul naționalist Lege și Justiție (PiS) și Coaliția Civică (KO) nu vor obține majoritatea și va fi nevoie de un guvern de coaliție.

Astfel, rezultatele partidelor mai mici vor fi esențiale pentru configurația guvernamentală și direcția pe care o va lua țara.

Partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, caută să obțină un al treilea mandat.

De cealaltă parte se află Platforma Civică (KO), condusă de Donald Tusk.

Într-o campanie electorală agresivă, ambele părți au descris rezultatul alegerilor ca fiind o miză existențială pentru țară. Fiecare dintre rivali l-a descris pe celălalt ca fiind dușmanul suprem al bunăstării polonezilor.

Polonezii aleg duminică, pentru un mandat de patru ani, 460 de membri ai Seimului (Sejm, Camera inferioară a Parlamentului) prin sistemul de reprezentare proporțională pe liste de partid în 41 de circumscripții electorale și 100 de membri ai Senatului (Camera superioară) prin sistemul uninominal majoritar în 100 de circumscripții electorale, explică Reuters.

Referendum despre imigranți și vârsta de pensionare

Polonezii votează duminică, de asemenea, și în cadrul unui referendum care cuprinde întrebări despre admiterea imigranților, creșterea vârstei de pensionare sau vânzarea activelor naționale către entități străine.

În cadrul referendumului, polonezii trebuie să răspundă la patru întrebări, conform publicației poloneze Rzeczpospolita.

1. Susțineți vânzarea activelor statului către entități străine, ceea ce duce la pierderea controlului asupra sectoarelor strategice ale economiei?;
2. Susțineți creșterea vârstei de pensionare, inclusiv restabilirea vârstei de pensionare majorată la 67 de ani pentru femei și bărbați?;
3. Susțineți eliminarea barierei de la granița dintre Republica Polonă și Republica Belarus?;
4. Susțineți acceptarea a mii de imigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa în cadrul mecanismului de relocare forțată impus de birocrația europeană?

Poziții țării

Opoziţia din Polonia spune că aleerile de azi  vor determina postura democratică a ţării şi locul acesteia în Uniunea Europeană, după o campanie de dispute intense, dominată de probleme de suveranitate şi securitate, relatează Reuters.

De la venirea la putere în 2015, partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a intrat în mod repetat în conflict cu UE din cauza schimbărilor legislative care, potrivit criticilor, au politizat sistemul judiciar şi au transformat mass-media de stat într-un organ de propagandă.

Opoziţia afirmă că votul ar putea fi ultima şansă de a opri ceea ce consideră că este îndepărtarea Poloniei de curentul european şi trecerea la un sistem semi-autoritar.

Problema Ucraina

Pentru prima oară de când Rusia a lansat războiul împotriva țării vecine, unele părți ale societății poloneze și-au găsit o nouă țintă: Ucraina.

Traumele istorice și competiția dintre Polonia și Ucraina, lăsate deoparte odată cu februarie 2022, încep din nou să iasă la suprafață, iar partidul de extremă dreapta Confederația le oferă o voce polonezilor care îi privesc cu suspiciune pe cei 1,4 milioane de refugiați ucraineni, scrie CNN.

Ucraina, inamicul inamicului Poloniei, nu a fost mereu prietenul Varșoviei, iar Confederația încearcă să speculeze frustrările provocate de primirea unui număr atât de mare de refugiați din Ucraina. P

artidul de extremă dreapta nu este printre cele mai importante din Polonia, dar, în ultimele săptămâni, a câștigat multă influență. Rolul său ar putea să crească și mai mult după acest weekend.

Sondajele arată că alegerile de duminică ar putea rezulta în formarea unui guvern minoritar, ceea ce i-ar oferi Confederației a cale de a ajunge la putere dacă intră în coaliție cu Lege și Justiție (PiS), partidul populist aflat la conducere.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele