Alegeri în SUA 2022. Rezultatele parțiale arată un avantaj pentru republicani la Cameră și egalitate în Senat, după ce americanii au votat, marți, în alegerile intermediare pentru Congresul Statelor Unite.
În cadrul scrutinului se decid majoritățile din Camera Reprezentanților și Senat pentru următorii doi ani care au mai rămas din mandatul președintelui Joe Biden.
În joc sunt toate cele 435 de mandate de la Cameră și 35 din cele 100 de la Senat. Votul s-a terminat pe tot cuprinsul țării. Numărătoarea este în toi și au apărut deja rezultate parțiale în mai multe state.
Potrivit numărătorii parțiale, la Senat, ambele partide obțin câte 46 de mandate. La Camera Reprezentanților, republicanii au un avantaj confortabil, cu 192 de mandate, față de cele 168 ale democraților.
La Senat, cursa este mult mai strânsă. Până acum, pare că situația va rămâne tot ca acum, adică un număr egal de mandate. Republicanii au nevoie de un singur fotoliu ca să aibă majoritatea și au mai multe variante ca să-l obțină. Liderii republicani se bucură de victorie și se gândesc deja la alegerile prezidențiale din 2024. Tot în această seară pare să fi apărut principalul rival al lui Donald Trump, în persoana guvernatorului de Florida, Ron De Santis.
Acesta fost reales pentru al doilea mandat și a avut un avantaj de peste un milion de voturi în fața rivalului său. Mulți cred că De Santis reprezintă Trumpismul fără Trump.
„Noi am îmbrățișat libertatea. Am menținut ordinea și legea. Am protejat drepturile părinților. Ne-am respectat contribuabilii. Și respingem ideologia woke. Sunt onorat de sprijinul dumneavoastră și aștept cu nerăbdare ce va urma. Eu am luptat bine. Eu am terminat acest prim mandat. Eu mi-am păstrat convingerile. Eu abia am început să lupt”, a declarat Ron DeSantis, guvernatorul reales al statului Florida.
Democraţii au reuşit marţi să menţină locul disputat de guvernator al statului New York, unul dintre fiefurile lor, care a fost totuşi scena unei curse mai strânse decât se aştepta în alegerile de la jumătatea mandatului, potrivit presei americane.
Guvernatoarea în exerciţiu Kathy Hochul, care l-a înlocuit pe Andrew Cuomo demis după un scandal, l-a învins pe adversarul său republican Lee Zeldin, potrivit canalelor ABC şi NBC.
Republicanul J.D. Vance a fost ales marţi senator de Ohio, potrivit estimărilor presei americane, o prima dezamăgire majoră pentru preşedintele democrat Joe Biden în alegerile cruciale de la mijlocul mandatului. J.D. Vance, fost militar, autor al unei cărţi de succes despre clasa de mijloc albă, a câştigat astfel un loc lăsat vacant de un republican în faţa democratului Tim Ryan, potrivit ABC şi NBC.
Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat marţi că a votat pentru guvernatorul Floridei Ron DeSantis în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului.
„Da, am votat”, a spus Trump la ieşirea dintr-o secţie de votare din Palm Beach, fiind întrebat de reporteri dacă a votat pentru DeSantis, considerat de mulţi ca un posibil candidat – şi, prin urmare, adversarul lui Trump – al Partidului Republican în alegerile prezidenţiale din 2024.
Majoritatea candidaților republicani în alegerile intermediare de marți din Statele Unite sunt conspiraționiști care cred că alegerile din 2020 au fost „fraudate”. Acești candidați, mulți dintre ei selectați personal de Donald Trump și susținuți public de acesta, au pus sub semnul întrebării în mod repetat validitatea și integritatea alegerilor prezidențiale pe care fostul președinte de extremă dreapta le-a pierdut în fața actualului președinte, Joe Biden, scrie The Washington Post.
Candidați care au pus sub semnul întrebării integritatea alegerilor sau care au refuzat să accepte realitatea – că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din 2020 – 51% dintre cei 569 de candidați republicani analizați de publicația americană, candidează în toate regiunile țării și în aproape fiecare stat al Uniunii americane.
În două state, votanții republicani au nominalizat „negaționiști ai alegerilor” pentru toate cursele la nivel federal și local. Deși unii dintre ei candidează în circumscripții în care democrații au o influență masivă și este de așteptat că vor pierde, majoritatea conspiraționiștilor au fost nominalizați în zone în care ar putea să câștige sau vor câștiga aproape sigur.
Dintre cei 300 de candidați conspiraționiști, 171 sunt în circumscripții sau în zone în care republicanii câștigă în mod tradițional, iar având în vedere partizanatul atroce din SUA, aceștia vor câștiga aproape sigur. Alți 48 candidează în curse competitive cu democrații. Consecințele vor fi dramatice – dacă republicanii reușesc să câștige Camera Reprezentanților, iar acest lucru este, în acest moment, foarte probabil, această masă de neofasciști va deveni esențială în alegerea viitorului președinte al Camerei, acesta fiind și cel care prezidează asupra certificării viitoarelor alegeri prezidențiale. Mulți dintre acești candidați repetă susținerile false ale fostului președinte, afirmații care au fost investigate și dovedite false în mod repetat de o multitudine de oficiale și de judecători, unii dintre ei chiar numiți în funcții de Trump sau de alți președinți republicani.
Alegeri în SUA 2022. Rezultatele parțiale arată un avantaj pentru republicani la Cameră și egalitate în Senat