WORLD

Alegeri în SUA. Trump, dat cu prima șansă de ultimul sondaj. Pe ce voturi mizează republicanul

Alegeri în SUA. Trump dat cu prima șansă de ultimul sondaj. Pe ce voturi mizează republicanul
sursa foto: Fox 4 News

Alegeri în SUA. Trump, dat cu prima șansă de ultimul sondaj. Republicanul  are șanse mai mari decât Kamala Harris să câștige cursa prezidențială, potrivit unei analize a publicației The Hill.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, suporterii fostului președinte au de gând să iasă în stradă, pentru a revendica acolo victoria republicanului.

Alegeri în SUA.. Scenariu de care se teme lumea

„Foarte mulți analiști anticipează un astfel de scenariu, inclusiv John Bolton, fostul consilier al lui Trump pentru Securitate națională. Acesta a declarat la CNN că liderul republican nu va accepta, în niciun caz, o înfrângere. La Mar-a-Lago, unde se află reședința fostului președinte, există o prezență vizibilă a poliției, într-un context deja tensionat.

În prezent, cei doi competitori în scrutinul prezidențial par pregătiți să își declare victoria, după cum remarcă publicația The Hill.

Fiecare tabără a marcat puncte importante în rândul unor categorii demografice ce se pot dovedi decisive în aceste alegeri prezidențiale.

ABC News a constatat că Trump avansează în zonele rurale și în rândul bărbaților albi care nu au absolvit o facultate. De asemenea, republicanul este foarte competitiv în rândul bărbaților tineri. De altfel, presa din America a estimat că dacă Trump va reuși să îi mobilizeze pe tineri, aceștia ar putea să îl facă pe acesta câștigător în cursa prezidențială din 5 noiembrie.

Publicul țintă al lui Trump

Putem observa că, atunci când au fost la mitinguri electorale în statele decisive, atât Donald Trump, cât și JD Vance, nominalizarea sa pentru funcția de vicepreședinte, și-au programat interviuri de câte trei ore cu Joe Rogan, un foarte cunoscut influencer pe YouTube, al cărui canal are peste 17 milioane de abonați.

Vorbim de un canal media care se îndreaptă exact spre acest public țintă la care Donald Trump vrea să ajungă: bărbații tineri, care sunt pasionați de politică, de sport, de divertisment, dar și de tehnologie. De asemenea, dacă ne uităm la sondajele de ultimă oră, vedem și înțelegem această strategie a lui Donald Trump înainte de alegerile prezidențiale. Kamala Harris este concentrată pe votul femeilor, iar Trump mizează pe bărbați. Potrivit CBS News, 54% dintre bărbați îl susțin pe Trump, iar 45% pe Harris.

Trump încheie în forță ultima zi dinainte de alegeri, cu mitinguri în Carolina de Nord, Pennsylvania și Michigan”, a relatat din Florida Sabrina Preda, realizator News Hour with CNN.

Trump, în Pennsylvania: N-ar fi trebuit să plec de la Casa Albă, făceam o treabă așa de bună!

Duminică, fostul președinte republican s-a întrecut pe sine în declarații agresive la un miting în Pennsylvania.

Potrivit CNN, El le-a spus susținătorilor că „nu ar fi trebuit să plece” de la Casa Albă după ce a pierdut alegerile din 2020, a acuzat sondajele false și a spus că nu l-ar deranja dacă un trăgător care, eventual, l-ar viza, ar trage și în „fake news”.

Trump și-a umplut cea mai mare parte a discursului cu afirmații nefondate privind fraudarea alegerilor din acest an de către democrați și semănând îndoieli cu privire la integritatea acestora și, la un moment dat, a deplâns plecarea sa din funcție după alegerile pierdute în fața lui Joe Biden, acum patru ani.

„Nu ar fi trebuit să plec. Sincer, ne-am descurcat așa de mine!”, a spus el, lăudându-se că, în administrația sa, că granița dintre SUA și Mexic a fost mai sigură.

Trump, care a vorbit cu o voce răgușită pe tot parcursul mitingului, s-a dezlănțuit împotriva noului sondaj din Iowa publicat sâmbătă seara. Consultarea spune că în acest stat, în care republicanul a câștigat în trecut, nu există un lider clar în cursa dintre el și Harris

„Avem toate prostiile astea cu presa și informațiile și sondajele false. Am această bucată de sticlă aici, dar aici avem, de fapt, știrile false, iar ca să mă doboare, cineva ar trebui să tragă prin știrile false. Și asta nu mă deranjează foarte mult”, a spus el, cu referire la ecranul de protecție, în contextul în care a fost vizat, anul acesta, de două tentative de asasinat.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde i-a fost frică. 5 țări care nu i-au plăcut
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde...
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități...
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR, S.O.S. România, UDMR şi POT sunt celelalte partide care au intrat în noul Legislativ
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR,...
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză totală în finala prezidenţială
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză...
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu  Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul...
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și ele
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să...
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Marele secret al murăturilor. Cum se păstrează borcanul după ce a fost desfăcut
Marele secret al murăturilor. Cum se păstrează borcanul după ce a fost desfăcut
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Rețeta din Spania, de care nu te saturi. Perfectă pentru toată familia
Rețeta din Spania, de care nu te saturi. Perfectă pentru toată familia
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești bani
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi