Încrederea electoratului moldovean în Partidul Acțiune și Solidaritate( PAS) condus de președinta Maia Sandu s-a erodat.
O afirmație confirmată de rezultatul obținut de entitatea politică în alegerile locale din Republica Moldova. În cele 11 municipii unde au avut loc alegeri, PAS nu a obținut niciun mandat de primar.
Alegeri Republica Moldova: Partidul condus de Maia Sandu a pierdut orașe importante
Alegeri Republica Moldova: în primul tur, PAS a pierdut orașe importante. Printre care regăsim Chișinău, Cahul, Ceadîr-Lunga, Hînceşti, Orhei, Soroca și Străşeni. În cel de-al doilea tur, în Ungheni, unde lupta s-a dat între candidatul PAS Dionisie Ternovschi și independentul Vitalie Vrabie, electoratul l-a preferat pe cel din urmă. Acesta a obținut 57,58% din voturi.
În municipiul Bălți, Alexadr Petkov candidatul ”Partidului Nostru” s-a impus în fața contracandidatului PSRM (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova), Maxim Moroșanu. Asta după ce Partidul Șansa a fost exclus din alegeri chiar înaintea alegerilor pe motiv că ar fi finanțat de fugarul Ilan Șor.
La Comrat, surpriza alegerilor a venit din partea a doi candidați independenți care au intrat în turul doi. Serghei Anastasov și-a învins adversarul Nicolai Dudoglo fiind preferat de 58,52% dintre votanți. Constantin Cojocari, candidat din partea Ligii Orașelor și Comunel a obținut funcția de edil în Edineț după ce a câștigat în fața lui Olega Sanduleac de la PSRM, obținând puține peste 51% din numărul total de voturi.
Legea Electorală din Republica Moldova prevede o prezență la vot de cel puțin 20% din alegătorii înscriși pe liste pentru ca scrutinul să fie validat. Condiție care a fost îndeplinită, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC) condusă de Angelica Caraman. În sistemul electoral moldovean, învingătorul este desemnat în baza numărului maxim de voturi obținute.
Deși, PAS nu a obținut niciun mandat de primar în municipii, partidul condus de Maia Sandu a obținut cele mai multe mandate la nivel local în primul tur. PAS a câștigat în total 225 de mandate. Partidul Socialiștilor vine din urmă PAS-ului cu 99 de mandate. De remarcat este faptul că 83 de primari aleși în primul tur de scrutin sunt independenți, în timp ce alți 73 reprezintă Partidul Social Democrat European.
La nivelul municipiului Chișinău dar și în alte 616 localități, electoratul și-a ales primarii din primul tur, obținând 50%+1 din numărul total de voturi valabile exprimate. Această situație sugerează oarecum consolidarea democrației din Republica Moldova, pluripartidismul politic fiind o componentă esențială în sistemele liberale. Totodată, alegerile locale din Republica Moldova arată diferența dintre suportul de care se bucură PAS la nivel național și rezultatele lor în alegerile municipale, informează G4 Media.