Alegeri prezidențiale 2024. Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat marţi, despre alegerile prezidenţiale, că au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional şi 950 de secţii în străinătate. El a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au ajuns la prefecturi şi urmează să fie distribuite în secţii, sâmbătă. De asemenea, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat o nouă funcţionalitate care permite selectarea diferitor criterii – în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate și a venit cu informații noi privind rezultate în timp real la alegeri, pe măsura centralizării.
Până în prezent, 2.531 de români au votat prin corespondenţă. Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7.00 dimineaţa, campania electorală pentru alegerea preşedintelui României încetează iar toţi competitorii politici care au avut materiale de propagandă electorală afişate sau în mediul virtual au obligaţia să le şteargă.
Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că pentru scrutinul de duminică a primului tur la alegerile prezidenţiale sunt organizate la nivel naţional 18.968 de secţii de votare.
”Avem deschise în străinătate 950 de secţii de votare, la propunerea MAE. Este un record atât pentru ţara noastră, dar nicio altă ţară din lume nu organizează un număr atât de mare de secţii de votare în străinătate.”, a spus Toni Greblă.
El a precizat că au fost tipărite buletinele de vot, aproape 19 milioane, pentru alegerile prezidenţiale, care au ajuns deja la prefecturile fiecărui judeţ, astfel încât în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, după-amiază, vor fi distribuite secţiilor de votare.
Greblă a mai anunţat că, pentru votul prin corespondenţă, până la data limită, au fost primite 6.721 de solicitări şi au fost expediate 6.283 de plicuri conţinând buletinele de vot, pentru că doar acestea respectau condiţiile de domiciliu şi reşedinţa în străinătate.
”Până acum, au fost deja returnate 2.531 de plicuri conţinând buletinele de vot ale cetăţenilor români cu domiliciul în străinătate care şi-au exprimat deja dreptul de vot”, a subliniat Greblă.
Preşedintele AEP a mai anunţat că sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7.00 dimineaţa, campania electorală pentru alegerea preşedintelui României încetează iar toţi competitorii politici care au avut materiale de propagandă electorală afişate sau în mediul virtual au obligaţia să le şteargă.
”Nu mai este voie să se desfăşoare niciun fel de campanie electorală pentru alegerea preşedintelui României”, a spus Toni Greblă.
El a precizat că secţiile de votare din străinătate se deschid vineri, ora 12.00, sâmbătă de la ora 7.00 iar duminică, atât în străinătate cât şi în ţară, de la 7.00 la 21.00. În cazul celor care la ora 21.00 se află în secţie sau la rând pentru a vota preşedintele secţiei de votare poate să prelungească votarea până când ultimul alegător aflat în incinta secţiei să poată vota. Prelungirea votării se face până la 23.59 minute, când sistemul electronic se închide şi nu se va mai putea vota în nicio secţie de votare.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a dezvoltat o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro care permite urmărirea rezultatelor alegerilor în timp real, pe măsura centralizării proceselor verbale. Site-ul permite selectarea diferitor criterii – în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate.
”Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, în conformitate cu cerinţele operaţionale ale Autorităţii Electorale Permanente şi prevăzute în Decizia BEC nr. 151D din 14.11.2024. Astfel, toţi cei interesaţi vor putea urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare”, a transmis, marţi, STS, într-un comunicat de presă.
Potrivit instituţiei, pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată, vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obţinute de către candidaţi, pe măsură ce preşedintele şi membrii secţiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate.

”Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afişarea rezultatelor: în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre”, a precizat STS.

De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezenţa alegătorilor în secţiile de votare, fotografiile proceselor-verbale şi alte date de transparenţă. STS anunţă că, atât site-ul prezenta.roaep.ro, cât şi site-ul voting.roaep.ro vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării.
”STS asigură suportul IT&C pentru buna desfăşurare a proceselor electorale şi a instruit personalul desemnat de către AEP să utilizeze aplicaţiile şi sistemele informatice. De asemenea, echipele de specialişti ai STS sunt pregătite să intervină pentru remedierea unor situaţii de natură tehnică şi să răspundă adecvat la evenimente de securitate cibernetică, precum şi pentru a acorda asistenţă personalului din secţiile de votare, premergător şi pe timpul alegerilor”, a mai transmis STS.
Pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, STS a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secţiile de votare, iar din punct de vedere tehnic a configurat, instalat şi pus la dispoziţie sisteme informatice, echipamente de reţea şi de telecomunicaţii, tablete şi telefoane.