NEWS

Aproape 800 de angajați ai STB vor fi concediați! Salarii compensatorii între 20.000 și 40.000 lei, în funcție de vechime

Aproape 800 de angajați ai STB vor fi concediați Salarii compensatorii între 20.000 și 40.000 lei în funcție de vechime
sursă foto: colaj foto STB

Aproape 800 de angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au primit, miercuri, 11 noiembrie, preavizele de concediere. Decizia nu este o surpriză, în condițiile în care măsura fusese deja anunțată de Primăria Capitalei. Mai mult, conform conducerii STB, în afara desfiinţări acestor posturi, vor fi desfiinţate şi 919 posturi vacante, aşa încât numărul final al posturilor rămase va fi de 8.428.

Salariații concediați vor primi salarii compensatorii

Salariaţii concediaţi vor primii salarii compensatorii între 20.000 şi 40.000 lei, în funcţie de vechime. Sursa citată menţionează că societatea are datorii de peste 3 miliarde de lei şi o pierdere la 10 luni de 765 milioane lei, riscând să intre în faliment.

„Prin măsurile pe care le implementăm vom creste frecvenţa vehiculelor în trafic, cu precădere în orele de vârf, vom reduce timpii de aşteptare în staţii şi vom creşte gradul de confort şi siguranţă ale călătorilor”, adaugă sursa citată.

„Azi, 11 noiembrie 2026, am comunicat un număr de 796 de preavize de concediere, corelativ cu desfiinţarea unui număr echivalent de posturi din organigrama STB. Prin noua organigramă, se desfiinţează şi un număr de 919 posturi vacante, astfel încât numărul de posturi ce vor rămâne după încheierea acestui proces de reorganizare să fie 8.428”, se arată într-un comunicat de presă al STB.

Conducerea societăţii bucureştene de transport public menţionează că STB „traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar”, caracterizată de un volum foarte mare al datoriilor de peste 3 miliarde lei, o pierdere la 10 luni de 765 milioane lei şi o trezorerie netă negativă de 67 milioane lei.

„Fară o optimizare a costurilor cu forţă de munca, care, în prezent, presupune un efort financiar de 1,2 miliarde lei anual, reprezentând 70% din total venituri, STB rişca falimentul”, avertizează sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, concedierea colectivă urmăreşte desfiinţarea unor posturi ce corespund unor meserii redundante. Astfel, se desfiinţează 24 de posturi de curier, 12 de posturi de fochist din 88, 17 posturi de statistician, 4 de posturi de legător manual, 44 de posturi de operator introducere validare date (studii medii) din 145, 13 posturi referent (studii medii).

De asemenea, concedierea vizează şi reducerea unor posturi aferente unor meserii excesiv reprezentate în organigrama fata de nevoile reale ale cocietăţii. Astfel, se desfiinţează 58 posturi de casier din 374, 28 posturi de economist şi contabil din 293, 37 posturi de sudor din 138, 69 posturi de lăcătuş mecanic din 442, 10 posturi de electrician întreţinere din 166, 16 posturi de mecanic auto din 290, 23 de posturi de repartizor, 7 posturi de consilier juridic din 40, 30 posturi referent de specialistate din 109.

Reorganizarea are în vedere şi concedierea unor conducători auto sau vatmani

Totodată, adaugă sursa citată, reorganizarea are în vedere şi concedierea unor conducători auto sau vatmani care au avut abateri disciplinare, sunt cercetaţi penal pentru furt de combustibil, au certificat de inaptitudine, au fost depistaţi sub influenta alcoolului, au abuzat de concedii medicale fară a avea un diagnostic medical real, timp în care prestau activităţi pentru terţi (agenţii de turism, companii de transport persoane).

Astfel, s-au emis: 120 preavize de concediere pentru conducători autobuze şi troleibuze din 3.508 şi 50 preavize de concediere pentru vatmani din 850  de posturi.

„STB pune în circulaţie în fiecare zi în jur de 1.250 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, ce sunt deservite de 4.358 de conducători auto şi vatmani. Rezultă că disponibilizarea unui număr de 170 de conducători auto şi vatmani nu afectează programul de transport. Prin măsurile de digitalizare şi eficientizare a activităţii pe care le implementăm în acest moment, vom creste frecvenţa vehiculelor în trafic, cu precădere în orele de vârf, vom reduce timpii de aşteptare în staţii şi vom creşte gradul de confort şi siguranţă ale călătorilor”, precizează sursa citată.

Salariaţii concediaţi vor primii salarii compensatorii intre 20.000 şi 40.000 lei, în funcţie de vechime.

Conducerea STM mai arată că sindicatul reprezentativ din cadrul societăţii a fost „permanent consultat” pe parcursul acestui proces de restructurare.

„Mulţumesc tuturor salariaţilor, care cu onestitate prestează un serviciu public esenţial pentru bucureşteni! Reiterez încă o dată avertismentul pe care l-am lansat public încă din 9 septembrie 2026: toleranţă zero pentru lene, hoţie şi prostie. Curăţenia în STB vă continua!”, a declarat Remus Borza, reprezentantul consorţiului de administratori judiciari.

Gheorghe Pecingină, în funcţia de administrator special al societăţii

În 22 septembrie, STB anunţa că Adunarea Generală a Acţionarilor a decis desemnarea lui Gheorghe Pecingină în funcţia de administrator special al societăţii. În calitate de administrator special, acesta avea atribuţii privind administrarea societăţii, reprezentarea STB S.A. în justiţie şi propunerea unui plan de reorganizare care să urmărească redresarea şi eficientizarea activităţii societăţii.

Noua structură de administrare a societăţii avea în vedere redresarea şi eficientizarea activităţii, cu implicarea administratorului special, Gheorghe Pecingină, şi a directorului general al STB S.A., Andrei Dinculescu-Bighea, sub supravegherea administratorului judiciar, respectiv consorţiul format din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL şi Ceres Insolv SPRL, reprezentat de Remus Borza, avocat şi doctor în management.

Procedura de insolvenţă în care se află STB S.A. a fost deschisă de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă la data de 8 septembrie 2026, scopul aacesteia fiind reorganizarea activităţii societăţii şi achitarea datoriilor potrivit unui plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute de lege.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele