NEWS

Alegeri prezidențiale 2024 | UPDATE 22:00: Prezența la vot a fost de 52.4%. Aproape 9.5 milioane de români au votat

Alegeri prezidențiale 2024 | UPDATE 2200  Prezența la vot a fost de 52.4. Aproape 9.5 milioane de români au votat

Au început oficial alegerile prezidențiale. Românii pot vota candidatul pe care îl vor șef de stat. Secțiile s-au deschis în toată țara!

UPDATE: BEC: 52.40% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale au votat, până la ora 21.00

Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, duminică seară, că, până la ora 21.00 şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea preşedintelui României, 52.40% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. În judeţul Ilfov s-a înregistrat cea mai mare prezenţă la vot, respectiv peste 62%, în timp ce în Vasliu s-au prezentat cei mai puţini dintre cei înscrişi pe listele electorale.

”Până la ora 21.00 şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea preşedintelui României, 52.40% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 50.47% femei şi 49.53% bărbaţi, 55.54% în mediul urban, respectiv 48.35% în mediul rural”, anunţă, duminică seară, BEC.

Prezenţa la vot pe grupe de vârstă se prezintă astfel:

8.64% – alegători cu vârsta între 18 – 24 de ani

13.7% – alegători cu vârsta între 25 – 34 de ani

18.58% – alegători cu vârsta între 35 – 44 de ani

37.75% – alegători cu vârsta între 45 – 64 de ani

21.33% – alegători cu vârsta peste 65 de ani

O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele:

1.  ILFOV – 62.88 % din total alegători înscrişi în liste

2.  CLUJ – 57.38 %

3.  GIURGIU – 55.31 %

4.  OLT – 54.06 %

5.  ARGEŞ – 53.67 %

Participare mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele:

1.    CARAŞ-SEVERIN – 40.88 % din total alegători înscrişi în liste

2.    MARAMUREŞ – 39.92 %

3.    BOTOŞANI – 39.55 %

4.    SATU MARE – 38.77 %

5.    VASLUI – 33.92 %

În municipiul Bucureşti prezenţa la vot a fost de 52.04%, situaţia pe sectoare fiind următoarea:

BUCUREŞTI SECTORUL 1 – 59.73 %

BUCUREŞTI SECTORUL 2 – 53.26 %

BUCUREŞTI SECTORUL 3 – 43.62 %

BUCUREŞTI SECTORUL 4 – 54.05 %

BUCUREŞTI SECTORUL 5 – 49.08 %

BUCUREŞTI SECTORUL 6 – 58.02 %

UPDATE 20.40: Prezența la vot a trecut de 52%. 1,8 milioane de români, pe listele suplimentare

Prezență la urne: 52,15 %

Votanți pe liste permanente: 7.402.826
Votanți pe liste suplimentare: 1.888.228
Votanți cu urnă mobilă: 96.581

Total votanți: 9.391.862

Urban: 5.603.436

Rural: 3.788.426

UPDATE 19.35: Prezența la vot a trecut de 50%

La ora 19.35, prezența la alegerile prezidențiale a trecut de 50% în toată ziua.

Potrivit AEP, până la ora respectivă, în ţară, votaseră puţin peste 9 milioane de alegători, iar în străinătate, numărul votanţilor era de peste 741.400. La alegerile prezidenţiale din 2019, prezenţa finală la vot a fost 47,66%.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, până la ora 19.25, în ţară, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, peste 9 milioande de alegători, reprezentând peste 50 % din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 5.350.625 în mediul urban şi 3.678.730 în mediul rural.

Potrivit aceleiaşi surse, în străinătate, până la ora 19.25, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, un număr de 748.370 de alegători, din care mai mulţi bărbaţi.

 

Prezență vot 19.35

UPDATE: 18.47:  Prezență la vot la nivel național de aproape 50%

8.715.327 de români au votat la alegerile prezidențiale până la ora 18.47, cei mai mulți în București și în Diaspora.

Prezență la vot ora 18:47
Prezență la vot ora 18:47

UPDATE 18:00: Prezența în diaspora a depășit, la ora 18.00, numărul total de voturi din străinătate înregistrate în primul tur al prezidențialelor din 2019

Peste 684.000 de români au votat deja în diaspora, față de 675.348 la primul tur al prezidențialelor din 2019.

Numărul voturilor din diaspora reprezintă peste 8% din numărul total de voturi.

UPDATE: Peste 200 de posibile incidente de la începerea votării. Au fost aplicate amenzi de 38.900 de lei, anunță MAI.

De la începerea votării în țară la alegerile prezidențiale 2024, au fostînregistrat 208 posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 107 sunt confirmate, 42 sunt în curs de verificare şi 59 neconfirmate, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 56 de avertismente şi 24 de amenzi, în valoare de 38.900 de lei. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la 25 de posibile infracţiuni”, a declarat, duminică, Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI, în raportarea de la ora 17.00.

UPDATE: 17.30 Prezența la vot este de peste 44% la ora 17.30. Opti milioane de români au votat deja, potrivit AEP.

Prezență la vot ora 17.37
Prezență la vot ora 17.37

UPDATE: Cozi la secțiile de votare din România!

În București și în mai multe zone din țară s-au format cozi la secțiile de votare.

cozi la secțiile de votare din București
cozi la secțiile de votare din București

UPDATE 16:30: Peste 7 milioane de români au votat până la ora 16:30

Peste 39,36% dintre români au votat la alegerile prezidențiale de duminică până la ora 16.30. Prezența este mai bună la această oră decât la alegerile prezidențiale din 2019.

7.088.631 de români au votat până la această oră, dintre care aproape 600.000 doar în Diaspora.

Prezența la vot ora 16.30
Prezența la vot ora 16.30

UPDATE ora 15.00: Prezența la vot până la ora 15.00: 31,94% români și-au votat președintele. 

Aproape 6 milioane de români au votat duminică, 24 noiembrie în primul tur al alegerilor prezidențiale. Procentul a fost așadar de 31,94%.

5.751.790 de români s-au prezentat la urne duminică, 24 noiembrie până la ora 15.00. 50.10% dintre aceștia au fost femei, iar 49.90% bărbați. Cei mai mulți votanți au fost din mediul urban, respectiv în procent de 59.21%.

Ce mai mulți alegători, între 35 și 44 de ani

Prezenţa la vot pe grupe de vârstă se prezintă astfel: 6,91% – alegători cu vârsta între 18 – 24 de ani; 11,42% – alegători cu vârsta între 25 – 34 de ani; 16,22% – alegători cu vârsta între 35 – 44 de ani; 38,31% – alegători cu vârsta între 45 – 64 de ani; 27,14% – alegători cu vârsta peste 65 de ani.

O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele:

1. Ilfov – 35,38% din total alegători înscrişi în liste;

2. Olt – 34,06%;

3. Argeş – 34,56%;

4. Mehedinţi – 34,25%;

5. Giurgiu – 32,67%.

Participare mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele:

1. Vaslui – 23% din total alegători înscrişi în liste;

2. Satu Mare – 23,12%;

3. Maramureş – 23,78%;

4. Caraş Severin – 24,05%;

5. Bistriţa Năsăud – 25,73%.

În municipiul Bucureşti, prezenţa la vot a fost de 28,87%, situaţia pe sectoare fiind următoarea:

Sector 1 – 32,57% din total alegători înscrişi în liste;

Sector 2 – 29,81%;

Sector 3 – 24,33%;

Sector 4 – 29,48%;

Sector 5 – 27,65%;

Sector 6 – 32,24%.

Următoarea comunicare a Biroului Electoral Central privind prezenţa la alegeri va fi la ora 21,30.

Care este sectorul unde au votat cei mai mulți români

În sectorul 1 al Capitalei au votat cei mai mulți români, respectiv în procent de 32,14%. De asemenea, acesta a fost urmat de sectorul 4 (29,15%), sectorul 2 (29,43%), sectorul 6 (29,12) și sectorul 5 (27,43%). Cea mai mică prezență la vot din București a fost în sectorul 3, acolo unde s-a votat în procent de 24,40%.

UPDATE ora 14.00: Până la ora 14, au votat peste 4,8 milioane de români în țară și încă 417 mii, de mii, în Diaspora. În județele din sudul țării, interesul pentru vot pare a fi sensibil mai mare decât în Moldova, dar mai ales decât în Transilvania.

Până la ora 14:20 au votat 5.184.219 români. De asemenea, duminică, 24 noiembrie până la ora 12, au votat în afara țării abia 300 de mii de români, câte 50 de mii în Italia, Germania și Marea Britanie. Urmează Moldova, cu 43 de mii de voturi și Spania, cu doar 34 de mii de voturi exprimate până la prânz.

Cei mai puțini votanți au fost în județele Bistrița-Năsăud (20,72%), dar și în Caraș-Severin (20,00%) și în Vaslui (19,38%). În Ilfov au fost cei mai mulți români la urne, respectiv 29, 74%.

UPDATE ora 13.00: Prezența la ora 13.00 – Românii ies la vot în număr mai mare decât în 2019

Prezența la urne la ora 13.00 se menține peste prezența de la alegerile prezidențiale din 2019. Până la această oră, au ieșit la vot aproape 4 milioane de români (21,99%%), față de 20,68% la aceeași oră în 2019.

Județele cu prezența cea mai mare sunt Olt, Mehedinți, Argeș, Ilfov și Teleorman. Județele cu prezența cea mai mică sunt Maramureș, Satu Mare, Vaslui și Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin.

La alegerile pentru Parlamentul European, până la ora 13.00 se prezentaseră la urne 4.014.110 români, prezența la vot fiind astfel de 22,27%.

Update 12:00

Primele 5 ore de vot au adus o prezență moderată la secțiile de vot din România. Conform actualizării RoAEP, 3.016.442 de români au votat până la ora 12:00.

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.480
  • Votanți pe liste permanente: 2.373.652
  • Votanți pe liste suplimentare: 621.340
  • Votanți cu urnă mobilă: 17.223
  • Mediul urban: 1.822.019
  • Mediul rural: 1.194.423

Update 11:00: 

Până la ora 11:00, au votat 2.056.363 de români. Prezența la vot este de 11,49 %

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.480
  • Votanți pe liste permanente: 1.544.130
  • Votanți pe liste suplimentare: 476.480
  • Votanți cu urnă mobilă: 6.279
  • Mediul urban:  1.245.917
  • Mediul rural: 796.769

 

Prezența la vot pe județe, ora 11:00Sursa: RoAep
Prezența la vot pe județe, ora 11:00 Sursa: RoAep

Și Elena Lasconi a votat. Deși aceasta este primar la Câmpulung Muscel, Lasconi a votat la București, la Colegiul Mihai Bravu. Candidatul USR pentru alegerile prezidențiale a transmis că le-a adus românilor și prăjituri, ceai și cafea, însă

„Am votat cu încrederea că azi nimeni nu o să își facă bagajul să plece în altă țară! Am votat cu încrederea că 1160 români nu au murit degeaba în 1989 și că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți, nu doar pentru unii”, a declarat Elena Lasconi.

Momentul în care Elena Lasconi voteazăFoto: Mediaflux
Momentul în care Elena Lasconi votează
Foto: MediafluxMomentul în care Elena Lasconi votează
Foto: Mediaflux

Și Mircea Geoană votează la I.L. Caragiale din București. Alături de el se află familia sa: soția și fiica.

„Nu alegem doar un președinte, ci o direcție pentru țară. E nevoie de participare cetățenească masivă pentru a putea să ne alegem viitorul. Diaspora, îi așteptăm în număr mare la vot. Am mai trecut prin acest exercițiu, suntem încrezători și suntem convinși că românii vor alege ce trebuie. Rugămintea mea: alegeți cei mai competenți oameni pe buletinele de vot. Mergem să vizităm câteva secții de votare, trecem pe la Biserică pentru că azi este duminică, iar diseară vă așteptăm la partid”, a transmis Mircea Geoană.

UPDATE 10:00:

La trei ore de la deschiderea secțiilor de vot, un număr de 1.309.114 români au votat pentru alegerile prezidențiale.

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.480
  • Votanți pe liste permanente: 902.524
  • Votanți pe liste suplimentare: 379.383
  • Votanți cu urnă mobilă: 1.441
  • Mediul urban:   808.609
  • Mediul rural:  478.966

Și președintele Klaus Iohannis a votat în Capitală. Acesta a ales și buletinele de vot pentru referendum. Fostul președinte alege să nu facă declarații în această zi.

Kelemen Hunor, candidat UDMR la alegerile prezidențiale, a votat în localitatea Cârța din județul Harghita.

„În armonie totală cu convingerile mele politice și morale. Vă îndemn să mergeți la vot azi. Sunt convins că vom avea un președinte care va fi mult mai atent la ceea ce dorește societatea românească. Președintele trebuie să aibă capacitatea de a asigura un trai decent pentru fiecare om și se va asigura de rezolvarea problemelor legate de declinul democratic. Românii să meargă la vot și să nu se gândească la altceva decât care dintre programe este cel mai bun și care este oferta cea mai bună pentru România. Dacă nu mergi la vot, nu folosești acest drept, nu este bine. Decizia este în mâna cetățenilor”, a declarat Kelemen Hunor.

Între 9 și 10:00, și Nicușor Dan a ajuns la secția de vot la care este arondat în București. Primarul Capitalei a votat atât la alegerile prezidențiale, cât și la referendumul organizat chiar de acesta.

„O alocare a banilor acolo unde trebuie și mai ales votez împotriva mafiei imobiliare. Avem cam 4-5% nu iau buletinele de vot din cei care au votat până la ora asta. Când am plecat eu de acasă votase 40.000 pentru referendum”,a transmis Nicușor Dan.

UPDATE 9:00:

În primele două ore de la deschiderea secțiilor de vot, 781.464 români au votat.

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.480
  • Votanți pe liste permanente: 453.747
  • Votanți pe liste suplimentare: 320.994
  • Votanți cu urnă mobilă: 218
  • Mediul urban:  525.050
  • Mediul rural: 256.414

Și Marcel Ciolacu a votat la ora 9.00. Oficialul a fost prezent singur la secția de vot. Acesta a votat doar pentru alegerile prezidențiale. Fiind din Buzău, candidatul PSD nu poate vota la referendumul din București.

„Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, o Românie în care românii să aibă un trai decent, a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său. Am votat pentru stabilitate, pentru un echilibru și o echitate socială și pentru pace. Cu toții ne dorim un trai mai bun și cu toții ne dorim să fim cum suntem noi, românii. Sunt ferm convins că după această campanie așa va fi”, a declarat Marcel Ciolacu, imediat după ce a votat.

ACTUALIZARE 08.20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă la ora 08:00, la o secţie de votare organizată la Grădiniţa nr. 3 din satul Dumbrăveni, judeţul Ilfov.

„Este într-adevăr o zi importantă pentru România, este o zi în care eu, personal, am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie. Este o zi în care îmi pun speranţa că votul util merge către acel candidat care are onestitatea, decenţa şi pregătirea necesară să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de responsabilităţile acestei funcţii. Am votat util pentru acel candidat care poate să reprezinte toate aceste valori ale democraţiei româneşti. Sper ca astăzi să vină la vot cât mai mulţi români, pentru că este vorba despre viitorul nostru, despre viitorul copiilor noştri”, a declarat Nicolae Ciucă.

UPDADE 8:00: 

În prima oră de la deschiderea urnelor de vot, 450.763 români au votat.

Dintre aceștia:

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.480
  • Votanți pe liste permanente: 163.194
  • Votanți pe liste suplimentare: 283.326
  • Votanți cu urnă mobilă:16
  • Mediul urban: 344.921
  • Mediul rural:  105.842

Update 7.30:

Deși au trecut doar 30 de minute de la deschiderea urnelor de vot, numărul românilor care votează crește rapid. Conform RoAep, 361.881 români au votat deja. Prezența la vot este de: 2,00 %

Dintre aceștia:

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.480
  • Votanți pe liste permanente: 91.490
  • Votanți pe liste suplimentare: 266.153
  • Votanți cu urnă mobilă:11
  • Mediul urban: 296.886
  • Mediul rural: 64.995

STIREA INIȚIALĂ

Alegeri prezidențiale 2024

Secțiile de votare s-au deschis la orele 7:00 și se închid la orele 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, conform Autorității Electorale Permanente.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024 este de 18.008.480 de cetățeni.

Potrivit AEP, datele privind situația alegătorilor români sunt următoarele:

  • Numărul total al alegătorilor înscriși în listele permanente: 18.008.480;
  • Alegători români cu domiciliul în străinătate: 989.230;
  • Cetățeni cu drept de vot interzis: 19.365;
  • Alegători din diaspora care au optat pentru votul prin corespondență: 6.721;
  • Alegători din diaspora care au optat pentru votul la secția de votare: 6.589.

AEP a precizat că actualizarea datelor din Registrul electoral s-a realizat prin importuri de date de la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte și prin radieri efectuate de persoanele autorizate din primării, în conformitate cu legislația.

Peste 989.000 de români cu domiciliul în străinătate au drept de vot la aceste alegeri, însă doar 6.721 au ales votul prin corespondență, iar 6.589 au optat pentru votul la secție, înscriindu-se pe platforma dedicată, votstrainatate.ro.

Printre românii cu drept de vot se numără și peste 1,1 milion de tineri ce vor avea dreptul să voteze pentru prima oară la un scrutin prezidențial.

Aproape 19.000 de secții de votare în țară

Un număr de 18.968 de secţii de votare au fost amenajate în țară, pentru alegerile prezidențiale, a mai anunțat AEP. În diaspora au fost deschise 950 de secții de votare, cu 35 mai multe față de alegerile europarlamentare din vară. Cele mai multe secții de votare sunt în Italia (și Malta) – 158 de secții, Spania – 147 de secții, Regatul Unit – 107 secții, Franța (și Principatul Monaco) – 68 de secții, Republica Moldova – 59 de secții, SUA – 48 de secții, Belgia – 29 de secții, Regatul Ţărilor de Jos – 21 de secții.

Cum se votează la alegerile prezidențiale

Regulile sunt clare! În secția de votare, alegătorii prezintă actele de identitate operatorilor de calculator. Aceștia preiau şi introduc datele personale în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Alegătorii primesc ulterior de la membrii secției de votare buletinul de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, în București, și buletinele de vot pentru referendumul local, precum și ștampila cu mențiunea ”VOTAT”. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot pentru ambele scrutine sau numai pentru un singur tip de scrutin.

Votul se face separat, în cabine închise, prin aplicarea ştampilei cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului cu numele candidatului pentru care optează fiecare alegător.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă. Ștampila pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta.

Ordinea de pe buletinele de vot la alegeri

Ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile din 2024 pentru președintele României arată astfel:

  • Poziţia nr. 1 – ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvaţi România
  • Poziţia nr. 2 – GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianţa pentru Unirea Românilor
  • Poziţia nr. 3 – ION-MARCEL CIOLACU – Partidul Social Democrat
  • Poziţia nr. 4 – NICOLAE-IONEL CIUCĂ – Partidul Naţional Liberal
  • Poziţia nr. 5 – HUNOR KELEMEN – Uniunea Democrată Maghiară din România
  • Poziţia nr. 6 – MIRCEA-DAN GEOANĂ – candidat independent
  • Poziţia nr. 7 – ANA BIRCHALL – candidat independent
  • Poziţia nr. 8 – ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN-PĂCURARU – Alternativa pentru Demnitate Naţională
  • Poziţia nr. 9 – SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie
  • Poziţia nr. 10 – LUDOVIC ORBAN – Forţa Dreptei
  • Poziţia nr. 11 – CĂLIN GEORGESCU – candidat independent
  • Poziţia nr. 12 – CRISTIAN DIACONESCU – candidat independent
  • Poziţia nr. 13 – CRISTIAN-VASILE TERHEŞ – Partidul Naţional Conservator Român
  • Poziţia nr. 14 – SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acţiunii Naţionale.
Buletinul de vot pentru alegeri
Buletinul de vot pentru alegeri

Cel mai probabil, vom avea și al doilea tur de scrutin, pe data de 8 decembrie, dacă niciunul dintre candidați nu obține majoritatea absolută (50%+1 din voturi) după primul tur.

Condiții pentru exercitarea dreptului de vot

Au dreptul să voteze toți cetățenii români care împlinesc 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv. Sunt exceptate persoanele aflate sub interdicție judecătorească sau cele care au pierdut drepturile electorale prin sentință definitivă.

Ce înseamnă un vot valid

Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), sunt considerate buletine de vot valabile dacă îndeplinesc următoarele condiții, respectiv:

  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila atinge doar un patrulater);
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot);
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile fără să atingă vreun alt patrulater.

Votarea se poate desfășura:

  • La secția de domiciliu sau reședință, în cazul votanților din România.
  • La orice secție de votare din unitatea administrativ-teritorială în care se află în ziua votului, pentru cei din afara localității de reședință.
  • La orice secție organizată în străinătate, pentru cei aflați peste hotare.

Documente necesare pentru alegeri

  • Românii trebuie să prezinte un document de identitate valabil:
  • Carte de identitate (clasică sau electronică).
  • Buletin de identitate.
  • Carte de identitate provizorie.
  • Pașaport diplomatic, de serviciu sau simplu (valabil doar pentru votul în străinătate).
  • Carnet de serviciu militar (pentru elevii școlilor militare).
[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc
Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta...
Câți bani poți să scoți zilnic de la un bancomat Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen sau BCR în 2025. Care sunt limitele de retragere
Câți bani poți să scoți zilnic de la un bancomat Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen...
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat la prezidențiale, despre Ciolacu și Georgescu
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat...
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Comuna din România care a renăscut din propria cenușă și unde au început deja să se mute tinerii. Se află într-o zonă spectaculoasă din țara noastră, se trăiește foarte bine, școala a fost renovată, s-a construit o grădiniță
Comuna din România care a renăscut din propria cenușă și unde au început deja să...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a...
Horoscop egiptean 2025. Zodiile care vor renaște, devin mult mai puternice. Zeii care le oferă protecție
Horoscop egiptean 2025. Zodiile care vor renaște, devin mult mai puternice. Zeii care le oferă...
Doliu în muzica populară! Marele cântăreț al României a murit. Drum lin, maestre!
Doliu în muzica populară! Marele cântăreț al României a murit. Drum lin, maestre!
Modificări în Codul Rutier. Bicicleta și trotineta îți pot aduce amenzi mari
Modificări în Codul Rutier. Bicicleta și trotineta îți pot aduce amenzi mari
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar...
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul doi din lume şi cine este omul care se  ocupă de aceste rezerve fabuloase
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul...
B1 TV: Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. Primele reacții
B1 TV: Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. Primele reacții
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani