Carnea ambalată ar putea fi un mare pericol pentru sănătate. ANPC dă alerta pentru milioane de consumatori din România, chiar înainte de sărbători. Urmează controale ample.
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis un avertisment privind carnea ambalată. El a precizat într-un mesaj pe Facebook că lichidul sangvinolent, care poate apărea în exces în interiorul ambalajelor, poate semnala posibile probleme de calitate sau depozitare.
Conform lui Paul Anghel, prezența în exces a lichidului sangvinolent în interiorul ambalajelor poate indica:
“Dacă observați acumulări mari de lichid decolorat sau miros neobișnuit la deschiderea ambalajului, este recomandat să nu consumați produsul și să îl returnați magazinului, solicitând înlocuirea sau rambursarea”, a spus directorul general al ANPC.
Anunțul făcut de directorul ANPC vine în contextul în care ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a solicitat Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) să verifice toate loturile de carne de porc aduse din Uniunea Europeană, pentru pesta porcină africană. Astfel, autoritățile au începute deja controalele în piețele din România.
El a avertizat că există riscul ca din afara ţării să „aducem boala în România”, conform Agerpres.
„Am solicitat ANSVSA ca pentru fiecare lot de carne adus din import să se facă verificări privind pesta porcină. Există riscul ca din afara ţării să aducem boala în România.
Să ştiţi că m-am aplecat foarte mult asupra acestui subiect şi am făcut numeroase analize la Ministerul Agriculturii, dar şi în teritoriu. Gândiţi-vă, de ce apare pesta porcină în gospodăria ţărănească? Poate exista un risc foarte mare de a importa carne de porc infestată”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Oficialul a mai explicat că, la ora actuală, România verifică doar 2-3% din carnea importată, din cauza capacităţii reduse de control, ceea ce înseamnă un risc crescut de a aduce boala cu produsele importate.