Este alertă de incendiu la Spitalul Colentina. Mai multe autospeciale de pompieri intervin joi dimineață, după degajări de fum care au alertat angajații unității medicale.
Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, fumul provine de la un boiler aflat în Corpul H al spitalului. Nu există informații despre victime, iar pacienții nu s-ar afla în pericol. La fața locului se află atât pompierii, cât și polițiștii care vor demara o anchetă.
Opt pacienți au avut nevoie să fie evacuați de urgență. Alături de ei au fost evacuați și zeci de angajați ai spitalului. Din fericire, nicio persoană nu a suferit răni.
Se pare că alerta la 112 a fost dată de angajați, imediat ce au observat fumul gros care venea din zona afectată. Pompierii au reușit să lichideze incendiul. Zece autospeciale de stingere și cinci ambulanțe SMURD au fost mobilizate. Se fac în continuare cercetări pentru a se stabili cauzele incendiului. Până la rezolvarea problemelor, pacienții evacuați vor fi transferați în alte saloane.
„În urma unui apel prin numarul unic 112, mai multe echipaje de salvatori ale ISU București – Ilfov au fost alertate pentru a interveni în cazul unui incendiu produs intr o clădire a Spitalului Colentina din Capitală”, a transmis ISU București – Ilfov.
La incendiul de la Spitalul Colentina au fost mobilizate să intervină 10 autospeciale de stingere. Alături de acestea au fost 5 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, 1 descarcerare, 1 autoscară și Grupul Special de Salvatori.
În ultima perioadă, Spitalul Colentina este înconjurat de probleme care au devenit cunoscute la nivel național. Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a anunţat pe 10 decembrie că va elibera „în termenul legal” noua autorizaţie sanitară de funcţionare pentru secţiile Spitalului Clinic Colentina.
La scurt timp, unitatea medicală a anunţat că, temporar, nu se vor mai face internări în patru secţii şi două compartimente. S-a luat această decizia ca urmare a faptului că unitatea medicală aşteaptă eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare. Aceasta trebuia emisă din partea DSP Bucureşti.
Este vorba despre Secţia Neurochirurgie, Secţia Hematologie I, Secţia Clinică Ortopedie I, Secţia Clinică Ortopedie II, Compartiment ORL, Compartiment chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.