Pentru anul școlar 2026–2027, Ministerul Educației a inclus noi licee în programul pilot de planuri cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional. Elevii vor avea șansa să studieze noi discipline, cu orar diferit.
Încă 11 licee, alături de cele 32 incluse inițial, vor pilota planuri-cadru alternative, în cadrul „Programului Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional”, anunță Ministerul Educației.
Includerea în acest program înseamnă implementarea unor planuri-cadru ce oferă:
Planul cadru este documentul care stabilește disciplinele (materiile) care se studiază și numărul de ore alocat fiecărei discipline pe săptămână.
Pilotarea se va desfășura începând cu anul școlar 2026–2027, în unități liceale de stat, particulare sau confesionale, iar durata minimă pentru implementarea pilotării este de 5 ani, cu obligativitatea evaluării interne și externe la finalul fiecărui an școlar, conform unei proceduri stabilite de Comisia națională de coordonare a programului de pilotare sistemică.
Colegiul Economic, municipiul Arad, județul Arad (unitate de stat);
Liceul Internațional IOANID, Sector 1, municipiul Bucureşti (unitate particulară);
Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, municipiul Oradea, județul Bihor (unitate de stat);
Colegiul Tehnic INFOEL, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud (unitate de stat);
Liceul POLITEHNICA, Sector 6, municipiul Bucureşti (unitate de stat);
Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”, Sector 6, municipiul Bucureşti (unitate de stat);
Liceul Internațional PREMS, municipiul Braşov, județul Braşov (unitate particulară);
Liceul DANUBIUS, municipiul Călăraşi, județul Călăraşi (unitate de stat);
Şcoala Liberă Waldorf „Sophia”, municipiul Braşov, județul Braşov (unitate particulară);
Liceul UMFST „George Emil Palade”, municipiul Târgu Mureş, județul Mureş (unitate de stat);
Colegiul Național „Doamna Stanca”, municipiul Satu Mare, județul Satu Mare (unitate de stat).
Lista celor 32 de licee incluse deja în program și planurile-cadru ce vor fi implementate de fiecare dintre ele sunt disponibile pe site-ul Ministerului Educației. Lista va fi actualizată, prin completarea cu cele 11 licee incluse recent în program, după publicarea ordinului în Monitorul Oficial.