Meteorologii ANM din România au emis marţi dimineaţa, 19 noiembrie, mai multe avertizări de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş pentru sute de localităţi din 19 judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, valabile în următoarele ore.
Meteorologii au emis, marţi dimineaă, o atenţionare de vânt puternic pentru mai multe regiuni din ţară, valabilă de miercuri până sâmbătă seară. Astfel, în acest interval, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei şi pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor depăşi 90 km /h. La Bucureşti, începând de joi, se va răci semnaficativ, iar sâmbătă este posibil să ningă.
Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în toate regiunile, ninsori la munte şi strat de zăpadă consistent, precum şi intensificări ale vântului.
În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea va ploua şi pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul regiunilor, pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge şi local se va depune strat de zăpadă consistent.
Meteorologii avertizează că se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest şi la munte, pe arii restrânse, acestea vor depăşi 30 l/mp.
Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
Știre inițială
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Galaţi, Vrancea, Vaslui, Cluj, Mehedinţi, Constanţa, Tulcea, Alba şi Braşov se va semnala ceaţă, care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, iar în funcţie de condiţiile locale aceasta va favoriza formarea gheţuşului sau a chiciurei.
De asemenea, astfel de fenomene vor persista, până la ora 10:00, în municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman.
De asemenea. în localități din Cluj și Alba codul de cețață s-a prelungit până la ora 12:00, în timp ce în județele Galați, Vaslui și Constanța avertizările țin până la ora 11:00.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Vedeți mai jos lista completă a localităților afectate de ceață.
Şaisprezece autovehicule au fost implicate într-un eveniment rutier produs marţi dimineaţă pe o stradă din municipiul Alba Iulia. Primele date de la faţa locului arată că nu sunt persoane rănite în urma accidentelor, fiind vorba despre tamponări faţă-spate.
Accidentele rutiere s-au produs pe strada Regimentul V Vânători, din Alba Iulia. Potrivit oficialilor Poliţiei, au avut loc 8 tamponări faţă- spate, în care au fost implicate 16 autoturisme. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră pe respectiva stradă din municipiu se desfăşoară cu dificultate, circulându-se alternativ.
Primele date de la faţa locului arată că nu sunt persoane rănite în urma accidentelor. Accidentele s-au produs în condiţiile în care carosabilul este acoperit de polei, confom celor aflaţi la faţa locului.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 8:38
Nr. mesajului : 1
Valabil de la : 19-11-2024 ora 9:00 până la : 19-11-2024 ora 11:00In zona : Județul Galaţi ;
Județul Vrancea: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești, Păunești, Gugești, Vânători, Sihlea, Țifești, Bolotești, Cotești, Ruginești, Garoafa, Slobozia Bradului, Movilița, Dumbrăveni, Pufești, Vârteșcoiu, Popești, Golești, Tâmboești, Cârligele, Câmpineanca, Urechești, Slobozia Ciorăști, Bordești, Obrejița;
Județul Vaslui ;Se vor semnala : local și temporar, ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau a chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 8:40
Nr. mesajului : 2
Valabil de la : 19-11-2024 ora 9:00 până la : 19-11-2024 ora 11:00In zona : Zona continentală a județului Constanta , respectiv zona localităților: Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Ostrov, Cogealac, Negru Vodă, Băneasa, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Rasova, Lipnița, Ciobanu, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Albești, Independența, Oltina, Aliman, Mihai Viteazu, Ciocârlia, Ghindărești, Amzacea, Cuza Voda, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Mereni, Seimeni, Ion Corvin, Topalu, Gârliciu, Comana, Bărăganu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Tortoman, Cerchezu, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu, Dumbrăveni;
Județul Tulcea ;Se vor semnala : Local si temporar – ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 8:38
Nr. mesajului : 3
Valabil de la : 19-11-2024 ora 9:00 până la : 19-11-2024 ora 12:00In zona : Județul Cluj: Turda, Câmpia Turzii, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Ceanu Mare, Luna, Călărași, Petreștii de Jos, Săndulești, Ciurila, Tureni, Ploscoș;
Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 8:38
Nr. mesajului : 4
Valabil de la : 19-11-2024 ora 9:00 până la : 19-11-2024 ora 12:00In zona : Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților: Alba Iulia, Aiud, Cugir, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Ighiu, Săsciori, Unirea, Jidvei, Vințu de Jos, Galda de Jos, Șona, Mihalț, Pianu, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Daia Română, Stremț, Sâncel, Șpring, Sântimbru, Lunca Mureșului, Ciugud, Șibot, Mirăslău, Săliștea, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Fărău, Noșlac, Gârbova, Crăciunelu de Jos, Cricău, Livezile, Cergău, Roșia de Secaș, Câlnic, Hopârta, Rădești, Cut, Blandiana, Ohaba, Cenade, Doștat;
Zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților: Brașov, Săcele, Zărnești, Codlea, Râșnov, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Feldioara, Bran, Ghimbav, Dumbrăvița, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Teliu, Sânpetru, Budila, Apața, Măieruș, Crizbav, Ormeniș;
Zona depresionară a județului Harghita , respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu;Se vor semnala : Local ceață, ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m și care va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 8:10
Nr. mesajului : 5
Valabil de la : 19-11-2024 ora 8:25 până la : 19-11-2024 ora 10:00In zona : Județul Brăila ;
Se vor semnala : temporar – ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m / în funcție de condițiile locale, va fi favorizată formarea ghețușului sau chiciurei
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 8:08
Nr. mesajului : 6
Valabil de la : 19-11-2024 ora 8:20 până la : 19-11-2024 ora 10:00In zona : Mun. Bucureşti ;
Se vor semnala : temporar – ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m / în funcție de condițiile locale, va fi favorizată formarea ghețușului sau chiciurei
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 7:32
Nr. mesajului : 7
Valabil de la : 19-11-2024 ora 8:00 până la : 19-11-2024 ora 10:00In zona : Județul Ialomiţa ;
Județul Călăraşi ;
Județul Giurgiu ;
Județul Ilfov ;
Județul Teleorman ;Se vor semnala : temporar – ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m / în funcție de condițiile locale, va fi favorizată formarea ghețușului sau chiciurei
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 5:28
Nr. mesajului : 8
Valabil de la : 19-11-2024 ora 6:00 până la : 19-11-2024 ora 9:00In zona : Județul Galaţi ;
Zona joasă a județului Vrancea , respectiv zona localităților: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Vulturu, Odobești, Vidra, Păunești, Gugești, Homocea, Suraia, Măicănești, Dumitrești, Vânători, Sihlea, Țifești, Tătăranu, Bolotești, Cotești, Ruginești, Garoafa, Slobozia Bradului, Vizantea-Livezi, Jariștea, Movilița, Străoane, Ciorăști, Câmpuri, Dumbrăveni, Nereju, Pufești, Mera, Tulnici, Milcovul, Răcoasa, Gologanu, Vârteșcoiu, Fitionești, Popești, Vrâncioaia, Soveja, Golești, Gura Caliței, Poiana Cristei, Ploscuțeni, Tâmboești, Cârligele, Câmpineanca, Reghiu, Urechești, Răstoaca, Nistorești, Chiojdeni, Tănăsoaia, Paltin, Slobozia Ciorăști, Biliești, Paulești, Vintileasca, Andreiașu de Jos, Negrilești, Bălești, Corbița, Broșteni, Năruja, Bordești, Boghești, Jitia, Valea Sării, Nănești, Bârsești, Spulber, Obrejița;
Județul Vaslui ;Se vor semnala : local și temporar, ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau a chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 5:36
Nr. mesajului : 9
Valabil de la : 19-11-2024 ora 6:00 până la : 19-11-2024 ora 9:00In zona : Județul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Baciu, Apahida, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Feleacu, Jucu, Mociu, Călărași, Cămărașu, Căianu, Suatu, Petreștii de Jos, Borșa, Săndulești, Ciurila, Tureni, Aiton, Ploscoș;
Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 5:40
Nr. mesajului : 10
Valabil de la : 19-11-2024 ora 6:00 până la : 19-11-2024 ora 9:00In zona : Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților: Drobeta-Turnu Severin, Strehaia, Șimian, Vânju Mare, Gogoșu, Corcova, Baia de Aramă, Jiana, Pătulele, Bala, Cujmir, Breznița-Ocol, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Izvoru Bârzii, Oprișor, Butoiești, Gârla Mare, Șișești, Gruia, Punghina, Malovăț, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Broșteni, Ponoarele, Hinova, Burila Mare, Florești, Căzănești, Isverna, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de Câmp, Livezile, Braniștea, Dumbrava, Grozești, Voloiac, Pristol, Vânjuleț, Husnicioara, Breznița-Motru, Vrata, Poroina Mare, Greci, Ilovăț, Balta, Stângăceaua, Rogova, Ilovița, Șovarna, Corlățel, Podeni, Bâlvănești, Cireșu, Godeanu;
Se vor semnala : local şi temporar ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 5:42
Nr. mesajului : 11
Valabil de la : 19-11-2024 ora 6:00 până la : 19-11-2024 ora 9:00In zona : Județul Constanta ;
Județul Tulcea ;Se vor semnala : Local si temporar – ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Tipul mesajului : Atenționare nowcasting
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBENData emiterii : 19-11-2024 ora 5:44
Nr. mesajului : 12
Valabil de la : 19-11-2024 ora 6:00 până la : 19-11-2024 ora 9:00In zona : Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților: Alba Iulia, Aiud, Cugir, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Ighiu, Săsciori, Unirea, Jidvei, Vințu de Jos, Galda de Jos, Șona, Mihalț, Pianu, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Daia Română, Stremț, Sâncel, Șpring, Sântimbru, Lunca Mureșului, Ciugud, Șibot, Mirăslău, Săliștea, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Fărău, Noșlac, Gârbova, Crăciunelu de Jos, Cricău, Livezile, Cergău, Roșia de Secaș, Câlnic, Hopârta, Rădești, Cut, Blandiana, Ohaba, Cenade, Doștat;
Zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților: Brașov, Săcele, Zărnești, Codlea, Râșnov, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Feldioara, Bran, Ghimbav, Dumbrăvița, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Teliu, Sânpetru, Budila, Apața, Măieruș, Crizbav, Ormeniș;Se vor semnala : Local ceață, ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m și care va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.