O nouă zi, o nouă alertă privind securitatea în România. Bucăți de dronă au fost identificate la malul Mării Negre, pe o plajă din Mamaia.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Constanța au descoperit, vineri, elemente de dronă eșuate pe plaja din Mamaia, în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei.
Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de vineri, 24 aprilie 2026, când echipajele aflate în patrulare au observat fragmentele aduse la mal. Potrivit informațiilor oficiale, este vorba despre componente provenite de la o dronă, fără a fi precizată, deocamdată, proveniența acestora.
În urma identificării obiectelor de pe litoral, polițiștiii de frontieră au sesizat autoritățile competente, fiind declanșate procedurile pentru evaluare pirotehnică. Specialiștii urmează să stabilească dacă fragmentele prezintă vreun pericol și să clarifice natura exactă a acestora.

Autoritățile nu au comunicat, până în acest moment, dacă există riscuri pentru populație sau dacă descoperirea are legătură cu incidente recente din regiune. Verificările sunt în desfășurare.
Știrea este în curs de actualizare….