Germania anunță primul caz de variola maimuței, al doilea de pe continentul european după ce și Suedia raportase unul în luna august. Noua tulpină mpox a ucis peste 1.000 de oameni până acum.
Cazul anunțat acum de Germania, care a fost detectat la 18 octombrie, a fost dobândit în străinătate, iar riscul pentru populația generală rămâne scăzut, a anunțat marți agenția de control al bolilor din Germania, Institutul Robert Koch (RKI).
„RKI continuă să monitorizeze îndeaproape situația și își ajustează evaluarea la stadiul actual al cunoștințelor, dacă este necesar”, a declarat agenția, conform Politico.
Cazul din Germania este mpox clade Ib, o nouă variantă care a apărut pentru prima dată în RDC. Este o ramură a cladei I, o versiune mult mai periculoasă a virusului decât cea care a provocat epidemia globală din 2022.
Acesta este cel de-al doilea caz european de mpox clade Ib de când Suedia a raportat primul caz în august.
Organizația Mondială a Sănătății și Centrele africane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) au declarat epidemia de mpox o urgență internațională de sănătate publică în august. Mpox a ucis mai mult de 1 000 de persoane în Africa până acum în acest an.