Polițiștii și procurorii DIICOT au descoperit un nou drog periculos în țara noastră, NEP. Este vorba despre o combinație sintetică care afectează grav organismul. Două grupări infracționale au fost destructurate după percheziții.
”NEP. Trei litere. Riscuri uriașe. Un drog sintetic care poate provoca paranoia, halucinații, probleme cardiace și chiar moartea. Nu știi ce conține. Nu știi cum vei reacționa. Dar consecințele pot fi ireversibile.
Tocmai de aceea, lupta împotriva traficanților înseamnă, înainte de toate, protejarea vieților.”, transmite MAI.
Astăzi, 28 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat faptul că, începând din luna iulie 2025, în municipiul București, ar fi fost inițiate și constituite două grupări de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani din comercializarea de substanțe stupefiante.
Astfel, până în luna octombrie 2026, sub coordonarea unei femei, alți 14 membri, ar fi deținut și comercializat, în București, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive (NEP).
Rolul liderului ar fi constat în procurarea, porționarea, ambalarea și punea în vânzare către consumatori a substanțelor stupefiante, în locații folosite în acest scop, situate în Sectoarelor 1 și 4, prin intermediul unor membri ai grupării de criminalitate organizată, care le-ar fi transportat, pregătite pentru comercializare, în pliculețe autosigilante din plastic. Totodată, aceștia s-ar fi ocupat și de colectarea banilor și remiterea acestora către lider.
Adresele unde s-ar fi comercializat substanțele psihoactive, notorii pentru consum, s-ar fi aflat sub „tutela” unor membri din eșalonul secund, care ar fi răspuns de activitatea „punctelor de distribuție”. Aceștia ar fi supravegheat activitatea sau ar fi dat indicații vânzătorilor, ori, în anumite situații, ar fi comercializat direct către consumatori.
În încercarea de a nu fi depistați, membrii ar fi transportat substanțele în locații cu ajutorul unor curse cu taxi-uri alese aleatoriu.
Totodată, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, cel de al doilea grup, format din 6 membri, ar fi acționat în aceleași zone, sub coordonarea unui bărbat (încarcerat, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate). Acesta, cu prilejul vizitelor, ar fi stabilit, împreună cu alți doi membri, detaliile legate de activitatea de procurare și vânzare a substanțelor stupefiante, prețul de comercializare, distribuirea profitului rezultat, ori alte aspecte relevante.
Coordonarea fizică efectivă a activității, procurarea, porționarea, ambalarea și punea în vânzare către consumatori a revenit unei femei, membră a familiei liderului, care ar fi avut atribuții și în colectarea și gestionarea banilor încasați.
Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate sute de doze de produs psihoactiv NEP, de aproximativ 1,4 kilograme de substanță.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.