WORLD

Alexander, un student de 21 de ani, a crezut că are gripă, însă a murit după primele simptome. Ce problemă de sănătate avea, de fapt

Alexander un student de 21 de ani a crezut că are gripă însă a murit după primele simptome. Ce problemă de sănătate avea de fapt
foto: Instagram/chrisjarmer

Alexander, un student în vârstă de doar 21 de ani, a murit la doar câteva zile după ce a simțit câteva simptome ce păreau a anunța o gripă. Din păcate însă, băiatul se confrunta cu o boală gravă care i-a adus sfârșitul.

Un caz tragic a avut loc în Austria, Viena, acolo unde Alexander Philogene, un student în vârstă de 21 de ani din Australia, și-a pierdut viața subit, la doar câteva zile după ce a manifestat simptome de gripă.

Cunoscut de prieteni drept Zander, acesta era în ultimul an de studii la o universitate din Australia și participa la un program academic care i-a oferit ocazia să călătorească prin Europa.

Ce simptome a avut Alexander înainte de a murit

Totul a început pe 11 aprilie, atunci când Alexander se pregătea să se îmbarce într-un zbor spre Viena. La acel moment, tânărul le-a spus prietenilor că nu se simte bine și că are amețeli, dureri intense de cap și dificultăți de respirație. Apropiații l-au liniștit, spunându-i că cel mai probabil este vorba despre o banală gripă.

Din păcate, starea lui s-a deteriorat rapid chiar în timpul zborului. Pe lângă agravarea simptomelor inițiale, pe piele i-a apărut o erupție cutanată, un semn care poate indica o infecție severă.

La scurt timp după aterizarea în Viena, tânărul a suferit un stop cardiac chiar pe aeroport. Echipele medicale au intervenit de urgență și au decis transportarea lui cu elicopterul la un spital din Austria.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, viața lui nu a mai putut fi salvată.

Ce problemă de sănătate avea tânărul

Ulterior, specialiștii au stabilit că Alexander suferea de o formă severă de boală meningococică, o infecție bacteriană periculoasă care poate evolua extrem de rapid.

Potrivit medicilor, această afecțiune este provocată de bacterii care se transmit prin contact apropiat, în special prin salivă sau secreții respiratorii. Problema majoră este că, în stadiile incipiente, simptomele pot imita o răceală sau gripă, ceea ce face ca diagnosticul să fie întârziat.

Deși fusese vaccinat împotriva meningococului, experții citați de presa internațională sugerează că tânărul ar fi putut contracta o tulpină mai recentă și mai agresivă, identificată în ultimii ani în Marea Britanie.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele