Prețurile la energie, fenomenul meteorologic El Nino și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea determina milioane de persoane să ajungă în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat Alexander De Croo, șeful Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pentru AFP.
Creșterea prețurilor la hidrocarburi, generată de conflictul din Orientul Mijlociu, a determinat majoritatea țărilor să implementeze subvenții semnificative pentru a-și proteja populațiile. Această măsură riscă să afecteze și mai mult marjele bugetare, deja restrânse în multe state.
„Țările nu au avut timp să își revină după pandemia de Covid. Trecem de la o criză la alta; lanțul de șocuri complică situația: este ca și cum ai fi nevoit să-ți repari acoperișul când casa ta arde”, a declarat administratorul PNUD, Alexander De Croo, într-un interviu acordat AFP, anunță Agerpres.
Țările în curs de dezvoltare nu au avut ‘niciun răgaz’ pentru a-și reface rezervele sau pentru a rezolva crizele anterioare, a explicat
Alexander De Croo, în marja reuniunilor Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale de la Bangkok.
Anul acesta, „țările au avut un succes relativ cu protejarea populațiilor lor de prețurile combustibililor prin subvenții pe scară largă, dar acest lucru a venit cu un cost exorbitant. Multe au fost nevoite să își revizuiască politicile și să reducă ajutoarele, chiar cu riscul de a provoca tulburări sociale”, a descris Alexander De Croo.
Și mai rău, țările vulnerabile oferă acest ajutor în detrimentul investițiilor lor în dezvoltare, „o dilemă imposibilă”. „Acestea pierd orice spațiu de manevră în ceea ce privește politicile publice, fie că este vorba de sănătate, educație sau investiții în energie regenerabilă: toate acestea se evaporă”, deplânge șeful PNUD.
O mai bună direcționare a subvențiilor, așa cum este recomandată de FMI, se dovedește complexă din cauza lipsei de guvernanță sau a sistemelor fiscale necesare. Iar resursele lor se diminuează din cauza lipsei de stabilitate în Orientul Mijlociu și pe piețele energetice.
„În timp ce unele țări au o casă bine izolată cu bani în bancă, altele au o casă fără acoperiș și fără bani în bancă”, observă Alexander De Croo.
Mai mult, pe lângă șocul energetic, există fenomenul meteo El Nino, care amenință recoltele din Asia, Africa și America Latină.
„Între noiembrie și februarie, sunt foarte probabile perioade prelungite de secetă, care vor avea repercusiuni suplimentare asupra aprovizionării cu alimente și a inflației”, avertizează Alexander De Croo.
Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), aproximativ 130 de milioane de persoane riscă să intre în sărăcie în acest an, dacă majorările prețurilor la energie și alimente sunt transferate integral către consumatori. Regiunile cele mai afectate sunt Asia de Sud și de Est, precum și Africa Subsahariană.
Alexander De Croo, fost prim-ministru al Belgiei, a evidențiat creșterea costurilor finanțării ca urmare a majorării dobânzilor în economiile avansate. Acest fenomen complică accesul țărilor în curs de dezvoltare la capital și mărește costul datoriei acestora.
Conform datelor PNUD, țările în curs de dezvoltare alocă în medie 9,5% din veniturile publice pentru plata dobânzilor la datorii, cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii 25 de ani. Acest procent este de peste trei ori mai mare decât cel al țărilor cu venituri ridicate.
La o conferință de la Bangkok, șeful PNUD a subliniat necesitatea ca economiile avansate și instituțiile multilaterale să investească în creșterea economică, reziliență și ocuparea forței de muncă în țările în curs de dezvoltare. De Croo a subliniat că aceste țări nu pot depinde doar de ajutorul internațional, ci trebuie să dezvolte investiții viabile, guvernanță eficientă și un mediu propice pentru atragerea finanțării proprii.
El a menționat, de asemenea, că schimbările climatice implică costuri economice semnificative, iar evitarea acestor costuri poate fi realizată prin investiții în energii regenerabile și alte măsuri sustenabile.