Adina Rusu, preşedinte al Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din judeţul Iaşi, a explicat că pe timp de caniculă este esenţial să asigurăm organismului o hidratare corespunzătoare şi un aport energetic optim pentru a face faţă temperaturilor extreme de afară. Mai mult, mâncărurile picante, care ne fac să transpirăm, ajută corpul să se răcorească, arată Agerpres.
Medicul consideră că, deşi nu reprezintă un panaceu, „alimentele care contribuie la răcorirea corpului şi meniurile care nu necesită preparare termică pot face valurile de căldură mai suportabile”.
„Dacă încercaţi să învingeţi căldura din această vară, s-ar putea să reconsideraţi nu doar ce alimente şi băuturi alegeţi să includeţi în meniul dumneavoastră zilnic, ci şi cât mâncaţi la fiecare masă. Astfel, în special în zilele călduroase, este important să evităm să consumăm mese foarte grele, întrucât consumul unor cantităţi mari de alimente la aceeaşi masă poate îngreuna digestia. Mai mult, reducerea aportului caloric zilnic poate contribui la scăderea temperaturii centrale a corpului, deoarece, în timp ce munceşte să proceseze toată mâncarea consumată, organismul nostru produce şi mai multă căldură”, afirmă Adina Rusu, potrivit Agerpres.

„Vara vine şi cu soluţiile cele mai potrivite, fructele şi legumele proaspete, de sezon, reprezentând o metodă foarte bună prin care îi putem readuce organismului nutrienţii pierduţi. În plus, tipul mâncărurilor alese la fiecare masă poate influenţa adaptarea organismului nostru la căldură, fiind indicat să reducem consumul alimentelor procesate, dar şi al celor foarte grase, cum ar fi, de exemplu, prăjelile, maioneza, smântâna sau margarina. Mai mult, unele dintre alimentele foarte populare la grătarele din timpul verii, cum ar fi produsele din carne, pot supraîncărca sistemul digestiv, ceea ce duce la o cheltuială semnificativă de energie pentru organism şi chiar la generarea, în urma digestiei, a unei cantităţi suplimentare de căldură. Astfel, dintre macronutrienţi, proteinele sunt cel mai greu de digerat, generând şi cea mai mare cantitate de căldură”, declară Adina Rusu.
Deşi poate părea contradictoriu, alimentele picante pot avea un efect de răcorire asupra organismului pe timp de caniculă, acest tip de mâncăruri fiind foarte frecvente în bucătăria ţărilor cu climat cu temperaturi foarte ridicate, mai arată dieteticianul.
„După consumul acestor mâncăruri, în special într-o zi călduroasă, ne putem simţi ca şi cum întreg corpul ne ia foc. Însă răspunsul fiziologic al organismului la căldură este transpiraţia, aceasta la rândul său având efect de răcorire asupra pielii. Desigur nu vorbim despre o scădere foarte mare a temperaturii corporale, dar alături de strategiile menţionate deja, acesta metodă utilizată de sute de ani de civilizaţiile din zonele foarte călduroase poate fi utilă. Astfel, pe lângă ardeiul iute şi piper, usturoiul şi ghimbirul pot crea un efect asemănător ce are ca rezultat final uşoara răcorire a organismului”, susţine Adina Rusu.
