În noaptea de miercuri, 18 noiembrie, România a fost trezită de un cutremur de magnitudine 5,7. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs în zona Vrancea. Mulţi dintre noi au aflat de el din alertele primite pe telefon, iar alţii au povestit că au simţit mișcarea sau au auzit zgomote puternice. Acesta a fost resimțit în Capitală şi în multe oraşe din estul şi sud-estul ţării și inclusiv în Bulgaria și Republica Moldova.
Pentru Bucureşti, episodul a redeschis o discuţie veche: sutele de imobile încadrate în clase de risc seismic, clădirile ridicate înainte de apariţia normelor antiseismice moderne, reţelele de transport şi utilităţi, dar şi instituţiile publice care ar trebui să rămână funcţionale într-o situaţie de urgenţă.
Capitala este printre cele mai expuse oraşe la un cutremur major. Motivele sunt numărul mare de clădiri vulnerabile, densitatea populaţiei, concentrarea activităţilor economice şi administrative şi dependenţa de reţele legate între ele: transport, apă, gaze, electricitate şi servicii medicale.
Iar Capitala nu este un caz izolat. Ploieşti, Focşani, Buzău, Iaşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Braşov şi alte oraşe îşi au propriile probleme cu fondul construit, cu clădirile vulnerabile şi cu capacitatea primăriilor de a reduce riscul înainte de un cutremur puternic.
Fragilitatea seismică a Bucureştiului este suma a mai mulţi factori. Unul dintre cei mai importanţi este vârsta clădirilor. În zonele centrale există multe imobile construite înainte de normele moderne de proiectare antiseismică. Unele au fost afectate de cutremurele trecute, au suferit intervenţii de-a lungul timpului sau nu au fost niciodată evaluate riguros după standardele de azi.
Cutremurul din 4 martie 1977 rămâne reperul când vine vorba despre riscurile la care este expusă Capitala. Seismul a ucis peste 1.500 de oameni în întreaga ţară, dar cele mai multe victime şi cele mai mari distrugeri au fost în Bucureşti.
Tragedia din 1977 a schimbat regulile de proiectare, dar nu a rezolvat problema clădirilor ridicate până atunci. O parte dintre imobilele vulnerabile au rămas locuite sau sunt folosite ca spaţii comerciale şi administrative. Consolidările au avansat într-un ritm prea lent ca să elimine riscul acumulat.
Seismul este principalul factor de risc pentru Capitală. Aşa îl descrie Planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor pe 2026, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Hotărârea nr. 460 din 30 septembrie 2026. Documentul nu se opreşte la lista clădirilor care ar urma să fie afectate în cazul unui seism major. El arată şi ce infrastructură ar putea amplifica efectele unui cutremur: reţele de utilităţi, transport, unităţi medicale, şcoli şi alte obiective publice. Cifrele din plan privesc doar clădirile expertizate şi infrastructura deja identificată de autorităţi, nu toate construcţiile vulnerabile din oraş.
Potrivit inventarului municipal, 415 clădiri sunt încadrate în clasa de risc seismic I, cea mai gravă. Alte 491 se află în clasa a II-a, 157 în clasa a III-a şi 12 în clasa a IV-a. Planul mai enumeră 116 clădiri deja consolidate, 144 de imobile neîncadrate în clase de risc sau în categorii de urgenţă şi 1.458 de imobile trecute în categorii de urgenţă.
Faptul că un bloc nu apare pe nicio listă nu înseamnă că este sigur. Acelaşi document mai numără aproximativ 321 de blocuri de locuit înalte, de cel puţin cinci niveluri, construite înainte de 1945 şi fără măsuri antiseismice adecvate. Ele ridică o problemă în plus prin numărul mare de oameni care ar putea fi afectaţi.
Într-un oraş ca Bucureştiul, urmările unui cutremur pot dura zile sau săptămâni, în funcţie de avarii. Planul municipal enumeră reţelele şi obiectivele care ar putea fi afectate. Reţeaua de gaze are aproximativ 910 kilometri, cea de apă depăşeşte 2.050 de kilometri, iar cea de termoficare are în jur de 437 de kilometri. Oraşul are peste 450 de unităţi de învăţământ, circa 562 de unităţi sanitare, dintre care 55 de spitale, şi peste 45 de hoteluri mari. Metroul are o vulnerabilitate medie pe aproximativ 35 de kilometri.
De aceea, riscul seismic nu se reduce la blocurile cu bulină. O avarie la reţeaua de gaze poate provoca incendii. O întrerupere a apei loveşte şi populaţia, şi spitalele. Străzile blocate pot împiedica echipele de intervenţie să ajungă acolo unde s-au prăbuşit clădiri.
Datele publice din 2026 arată sute de clădiri în clasele I şi II, dar mult mai puţine şantiere de consolidare deschise. Într-o prezentare recentă a programului, autorităţile au anunţat 15 şantiere în lucru, finanţate din programe naţionale şi din bugetul local, plus câteva imobile deja finalizate. Distanţa dintre dimensiunea problemei şi numărul lucrărilor active rămâne una dintre marile întrebări ale politicii de reducere a riscului seismic.
Strategia Naţională de Reducere a Riscului Seismic semnalează concentraţii de clădiri vulnerabile în multe localităţi, mai ales în centrele istorice. Pe listă apar Focşani, Buzău, Ploieşti, Câmpina, Târgovişte, Craiova, Giurgiu, Zimnicea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Iaşi, Vaslui, Bârlad, Constanţa, Slobozia, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, Bacău, Braşov şi Botoşani.
Aceste oraşe nu au acelaşi hazard seismic, aceeaşi densitate a populaţiei sau acelaşi tip de clădiri. Nici numărul imobilelor dintr-o clasă de risc nu spune, singur, care oraş e mai periculos. O comparaţie corectă ar cere date despre populaţia expusă, tipul şi vârsta construcţiilor, starea lor, infrastructura şi capacitatea de intervenţie. Listele publice ale clădirilor deja expertizate oferă totuşi o primă imagine.
Bucureştiul numără în total 2.798 de poziţii, inclusiv categorii administrative suplimentare: 415 clădiri în clasa I, 491 în clasa a II-a, 164 în clasa a III-a şi 11 în clasa a IV-a, potrivit inventarului imobilelor expertizate din Bucureşti şi centralizării imo360 – harta riscului seismic. Craiova are 247 de imobile pe listă, dintre care 6 în clasa I, 15 în clasa a II-a, 187 în clasa a III-a şi 38 în clasa a IV-a, potrivit centralizării pentru Craiova. Tulcea are 123 de clădiri: una în clasa I, 29 în clasa a II-a, 92 în clasa a III-a şi una în clasa a IV-a, potrivit listei centralizate pentru Tulcea. Datele provin din inventare publicate la date diferite şi trebuie interpretate cu precauţie, deoarece numărul clădirilor expertizate nu reflectă neapărat totalul imobilelor vulnerabile din fiecare oraş.
România are un cadru legal pentru reducerea riscului seismic, programe de finanţare şi strategii pentru identificarea şi consolidarea clădirilor vulnerabile. Legea nr. 212/2022 stabileşte măsurile, inclusiv obligaţiile proprietarilor, evaluarea tehnică şi intervenţiile asupra clădirilor existente. Problema nu mai este lipsa legilor, ci transformarea lor în lucrări concrete, la scara necesară. O politică eficientă ar urma şase direcţii:
Inventarierea completă a clădirilor vulnerabile. Autorităţile trebuie să ştie nu doar ce s-a expertizat, ci şi unde se află clădirile care mai trebuie evaluate. O bază de date naţională, actualizată şi compatibilă între instituţii, ar permite stabilirea priorităţilor.
Pregătirea fiecăruia nu înlocuieşte responsabilitatea autorităţilor, dar poate conta enorm în primele minute şi ore după seism. Totul începe cu verificarea locuinţei şi cu un plan al familiei: