Ministrul Justiției ori a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă, ori consideră prinderea oricăruit fugar o sărbătoare. Alina Ghorgiu și-a pus șalul Vuitton auriu ca să anunțe cum va fi adus Cherecheș în țară!
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri că fugarul Cătălin Cherecheş poate fi adus în 10 zile în ţară, dacă consimte la predare, potrivit deciziei cadru, în al doilea scenariu, în care refuză, termenul fiind de 60 de zile.
Ea a precizat că decizia de predare nu aparţine statului român, pentru că nu avem voie să exercităm imixtiuni asupra justiţiei din Germania, ci aparţine exclusiv instanţei din Germania pe teritoriul căreia a fost găsit fugarul.
Pentru a prezenta publicului procedura în cazul fostului primar din Baia Mare, Alina Gorghiu a ales o ținută aparte: a purtat un șal lung, auriu, al cărei brand era mai mult decât evident.
De altfel, așa se și numește accesoriul de la Louis Vuitton: ”șal clasic cu monogramă”, iar prețul unui astfel de obiect este de aproape 500 de euro: 490, mai exact, pe siteul oficial al celebrului brand.
Ghorgiu mai are un motiv să sărbătorească: azi, legea anti-fugari propusă de ministru a fost votată în Parlament.
„Important este că după ce va intra în vigoare, fugarilor li se va adăuga o nouă pedeapsă la cea existentă, anume între 6 luni și 3 ani, pentru o infracțiune asimilată celei de evadare. Persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, care nu se predau autorităților în termen de 7 zile, vor fi pedepsite cu această sancțiune.
Legea este una foarte bună, mai ales în contextul în care sunt anumite persoane care găsesc tot felul de tertipuri pentru a nu-și executa pedepsele în sistemul penitenciar din România. Dacă nu am fi adoptat legea, am fi permis în continuare astfel de comportamente, probabil că unii ar fi considerat că le încurajăm, lucru care ar fi avut consecințe grave”, a transmis Alina Gorghiu.