Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, avertizează că România se confruntă cu riscuri tot mai mari venite din partea Rusiei. De la perturbări GPS și mine în derivă, până la amenințări asupra infrastructurii subacvatice, situația este îngrijorătoare.
Generalul Gheorghiță Vlad a declarat pentru Digi24 că România se confruntă cu „foarte multe pericole generate în principal de Federația Rusă”, încă de la începutul războiului din Ucraina.
„Ne confruntăm cu probleme de perturbări electromagnetice și aici mă refer la spoofing și la mutările pentru sistemele GPS. Nu întotdeauna sunt zilnic, dar în mare parte avem provocări săptămânale”, a spus generalul Vlad.
Pe lângă problemele cu sistemele de navigație, România a descoperit de la începutul conflictului „122 de mine plătitoare”. Generalul Vlad avertizează că „pot continua cu tot ce ține de amenințările legate de cablurile și conductele subacvatice. Se mențin în continuare foarte multe pericole generate în principal de Federația Rusă”.
Întrebat dacă România ar fi pregătită în cazul unei retrageri a trupelor americane, șeful Statului Major a afirmat: „Da, suntem pregătiți”, dar a subliniat că „nu există semnale că acest lucru se va întâmpla. Nu, cât amenințarea rusă este persistentă”.
„Granița noastră este foarte mare cu Ucraina, avem cea mai mare graniță – 800 de kilometri. Pericolul există și nu putem să acoperim și nicio națiune din lume nu poate să acopere această întreagă suprafață cu mijloacele antiaeriene la dispoziție”, a explicat generalul.
MApN a transmis că nu a primit nicio informare oficială privind o eventuală retragere a militarilor americani din România. În prezent, peste 1.700 de soldați americani sunt staționați în țara noastră, în principal în bazele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.
„Toate acordurile bilaterale semnate – inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România – sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional”, precizează MApN.
MApN subliniază că „relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii sunt fundamentate pe un parteneriat strategic solid, bazat pe valori comune, încredere reciprocă și o colaborare consolidată de peste două decenii în domenii-cheie, în special în ceea ce privește securitatea regională și euroatlantică”.
Baza de la Deveselu, care găzduiește sistemul antirachetă Aegis Ashore, este integrată în apărarea NATO și rămâne un element-cheie al securității colective, la fel ca Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.