Liberalii și social-democrații organizează azi ședințe pentru a decide dacă vor sprijini, sau nu, premierul ales de Nicușor Dan. PNL și PSD au anunțat întrunirile de urgență, imediat după aflarea veștii că Adrian Veștea este noul lider desemnat al Guvernului.
După decizia din PNL, Adrian Veștea le-a transmis că nu își va depune mandatul de premier.
”Tocmai ce s-a încheiat ședința Biroului Politic Național, alături de deputații și senatorii PNL, primarii și președinții CJ, în urma căreia mi-am spus punctul de vedere.
Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu sunt un om conflictual și nu mi-am dorit nicio clipă ca această situație să provoace tensiuni sau rupturi în interiorul partidului. Respect decizia colegilor mei, chiar dacă mi-aș fi dorit ca propunerea pe care am prezentat-o să fie analizată dincolo de presiunea și emoțiile momentului.
Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un „act ostil” sau o încercare de rupere a partidului.
Nu am construit nimic împotriva colegilor mei și nu urmăresc o confruntare internă. Guvern minoritar? Nu sunt vremuri pentru așa ceva. Am răspuns unei responsabilități într-un moment în care țara are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu voi transforma diferențele de opinie într-un conflict personal și nu voi răspunde atacurilor prin alte atacuri. Dar voi apăra cu fermitate buna mea credință, munca depusă și dreptul de a demonstra că această formulă poate oferi României soluțiile de care are nevoie.
Partidele și liderii se pot afla, uneori, pe poziții diferite. Interesul României trebuie însă să rămână mai presus de orice tensiune politică.”, a scris Adrian Veștea pe Facebook.
”A fost o ședință lungă în care poziția PNL față de propunerea președintelui a fost clară.
PNL nu va susține instalarea unui astfel de Guvern având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, fără consultarea PNL.
Tot din principiu, având în vedere că PNL nu a fost anunțat de această desemnare, PNL a luat această decizie.
Având în vedere faptul că noaptea e un sfetnic bun, PNL i-a cerut dlui Veștea depunerea mandatului până la ora 10.
Considerăm că în perioada următoare, dat fiind pulverizarea politică în Parlament, se impun consultări, solicitarea PNL pentru președintele Nicușor Dan este să se reia consultărilepentru un Guvern.”
”Parlamentarii care nu respectă decizia luata de partid vor fi excluși din partid. Orice membru PNL care acceptă functia de ministru sau prim-ministru fără a fi mandatat de partid, va fi exclus.”
Liberalii au votat împotriva Guvernului Veștea.
41 nu susține Guvernul Vestea
13 pentru
2 abțineri
PNL i-a dat ultimatum lui Adrian Veștea să își depună mandatul de premier desemnat până mâine, la ora 10.
Ilie Bolojan: ”Ati ascultat argumentele pro si contra. Propunerea este să mandatăm grupurile parlamentare de a nu sustine acest Guvern”
Voturi pentru: 41
Voturi contra: 13
Ilie Bolojan: ”Propunerea mea este să ii solicităm domnului Vestea până la ora 10 să îsi depună mandatul. Orice coleg care încalcă decizia partidului se pune în afara partidului”
Voturi pentru: 39
Voturi impotriva: 13
Abtineri: 3
Adrian Veștea a plecat de la ședința PNL înainte de final. El a spus că nu își depune mandatul și că merge mai departe, chiar daca PNL nu îl susține.
„Consider că este un act de responsabilitate pe care orice cetățean din țara asta ar trebui să și-l asume. Eu mi-l asum”, a spus Veștea.
„Am dat până acum 3 decizii în care am spus că nu vom mai intra într-o formă de coaliție cu ei. Aceste decizii s-au luat și înainte de moțiune, dar și după. Dacă acceptăm orice fel de discuție legată de un guvern condus de Adi Vestea înseamnă că trebuie să invalidăm deciziile anterioare. Înțelegem cu toții nevoia de a avea un Guvern, dar dacă ne încălcăm propriile decizii, repetăm aceleași greșeli”, le-a spus Ilie Bolojan colegilor de partid.
Ilie Bolojan l-a acuzat pe Adrian Veștea de atitudine „cel puțin necolegială” și a atras atenția tuturor liberalilor că dacă astăzi Adrian Veștea acceptă și se formează un guvern alături de PSD, practic se încalcă toate deciziile votate până acum de conducerea PNL.
A urmat și rândul lui Adrian Veștea să susțină un discurs. Primul lucru pe care l-a anunțat este că prioritatea sa va fi ca Alexandru Nazare, deși a menționat că nu a apucat să vorbească cu el despre acest lucru, să conducă în continuare portofoliul de la finanțe.
De asemenea, și-a cerut scuze față de Ilie Bolojan că nu l-a anunțat înainte. A spus că acesta este regretul lui și a făcut apel la calm și la abordări așezate din partea colegilor. A mai menționat că vrea susținere, pentru că nu își asumă un guvern minoritar.
Reprezentanții PNL au votat în ședința de luni să nu facă o alianță cu PSD.
Au fost 39 de voturi „pentru”, 10 impotriva și 5 abțineri
Conform unor surse politice, Sorin Grindeanu a cerut în ședința PSD mandat de negociere cu Adrian Veștea și cererea sa a fost aprobată.
Consiliul Politic Național al PSD se reunește luni, 15 iunie 2026, de la ora 15:00, în format online, într-un context politic tensionat, generat de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Biroul Politic Național al PNL a fost convocat la ora 17.00 de președintele partidului, Ilie Bolojan, pentru a discuta despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Ședința are loc după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, lider liberal și fost ministru al Dezvoltării.
Nicușor Dan a anunțat duminică faptul că Eugen Tomac și-a depus mandatul și a afirmat că, în acest moment, „este clar că o soluție politică este cea potrivită”. Președintele a spus despre Adrian Veștea că este „o persoană categoric pro-occidentală”, cu experiență administrativă și cu responsabilitatea gestionării bugetelor
Desemnarea lui Veștea a provocat însă tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a declarat că decizia președintelui a fost luată fără consultarea conducerii partidului și a calificat-o drept „un act ostil” și „o încercare de rupere a PNL”.
Bolojan a criticat faptul că șeful statului a ales un membru al partidului pentru funcția de premier fără o discuție prealabilă cu conducerea formațiunii.
„Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a declarat președintele PNL.
Adrian Veștea a susținut, duminică seara, că își dorește să conducă un guvern susținut de întreg Partidul Național Liberal și a respins ideea unei rupturi interne.