NEWS

Amenzi de 1.000 de lei pentru românii care nu au repartitoare de căldură. Este obligatoriu din 31 decembrie

Amenzi de 1.000 de lei pentru românii care nu au repartitoare de căldură. Este obligatoriu din 31 decembrie

Se dau amenzi pentru românii care stau la bloc și nu se conformează acestor reguli până la finalul anului. Astfel, toți cetățenii care sunt racordați la un sistem de încălzire centralizat au obligația să își monteze repartitoare de căldură până la sfârșitul anului. Amenzi mari pentru cei care nu o îndeplinesc.

Amenzi de 1.000 de lei pentru românii care nu au repartitoare de căldură. Este obligatoriu din 31 decembrie

Conform unei Ordonanțe publicate în Monitorul Oficial, toți românii care stau la bloc și beneficiază de un sistem de încălzire centralizat sunt obligați să monteze contoare individuale pentru măsurarea consumului de energie termică sau repartitoare pe fiecare calorifer. În caz contrar, aceștia riscă să primească amenzi.

Până la 31 decembrie, toate apartamentele vor trebui să aibă un contor individual sau repartitor. În acest moment, în Capitală, în aproximativ 550.00 de apartamente trebuie astfel de aparate de măsurare. Cei care nu respectă regulile pot primi amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.

În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”, se arată în lege.

O nouă obligație și pentru 2027

Ordonanța prevede ca cei care au deja montate repartitoare care nu pot fi citite de la distanță. trebuie să le înlocuiască până la 1 ianuarie 2027.

„Contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică care nu pot fi citite de la distanță, dar care au fost deja instalate, se modernizează astfel încât să poată fi citite de la distanță sau se înlocuiesc cu dispozitive care pot fi citite de la distanță până la 1 ianuarie 2027, cu excepția cazurilor în care asociațiile de proprietari demonstrează că acest lucru nu este rentabil”, se arată în lege.

Până la 1 ianuarie 2023, toate apartamentele din țară trebuie să aibă contoare individuale sau repartitoare de măsurare a consumului de energie termică, atât pentru apa caldă, cât și pentru căldură.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele