Un proiect discutat în Parlament, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, prevede amenzi mari pentru șoferii din România care stau cu motorul pornit mai mult de 5 minute. Nerespectarea acestei prevederi va fi sancţionată și cu două sau trei puncte-amendă.
Potrivit Agenției Naționale a Mediului, în România, peste 29.000 de oameni mor anual din cauza poluării. Doar în Capitală, un bucureștean pierde în medie aproape 2 ani din viață din cauză că limitele de poluare stabilite de Organizația Mondială a sănătății nu sunt respectate.
Bucureștiul este foarte poluat, lunile octombrie-martie sunt cele mai încărcate. Cele mai poluate perioade sunt în timpul sărbătorilor de iarnă. Avem de 3 până la de 7 ori valoarea maxim admisă.
Drept urmare, parlamentarii vor să adopte o lege prin care șoferii care staționează mai mult de 5 minute, cu motorul pornit să fie sancționați. Spun ei, așa cum se întâmplă în câteva țări din Europa, de câțiva ani, potrivit ProTV.
Astfel, această măsură este deja implementată. Spre exemplu, în Franța și Italia staționarea cu motorul pornit este de maximum 10 secunde, în Austria de 20 de secunde, iar în Germania de 40 de secunde.
Cei care nu respectă această lege sunt amendați cu sume cuprinse între 20 de euro si până la 750 euro, în funcție de țară.
Măsura urmează a fi luată în țara noastră, în special pentru Capitală și marile municipii.
În România, amenda prevăzută va fi de 200 de lei.
Propunerea legislativă urmează să fie votată, în curând, în Parlament.
Suntem curioși cum se vor cuantificate cele cinci minute și în ce condiții. Probabil, polițiștii vor fi dotați cu ceasuri cu secundar.
Evident că prevederile sunt opționale în cazul echipajelor de intervenție cu regim prioritar, SMURD, ambulanță și poliție, dar și utilajele de construcții și vehicule transportatoare de marfă necesară lucrărilor de infrastructură și construcții.