Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis vineri că derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA, acesta fiind primul program naţional de prevenţie fiscală bazat pe analiza centralizată a riscurilor de neconformare în domeniul TVA.
În acelaşi timp, ANAF informează că încasările nete din taxa pe valoarea adăugată (TVA), în primele nouă luni, au totalizat 118,27 miliarde de lei, în creştere cu 24,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„ANAF derulează la nivel naţional un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificaţi cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informaţi direct şi îndrumaţi să verifice şi să corecteze eventualele neconcordanţe înainte de iniţierea unui control fiscal. Iniţiativa marchează o abordare proactivă, orientată spre prevenirea erorilor şi creşterea conformării voluntare, prin utilizarea integrată a informaţiilor fiscale disponibile”, arată, vineri, ANAF într-un comunciat de presă.
Agenţia precizează că astfel se urmăreşte sprijinirea contribuabililor în îndeplinirea corectă şi la timp a obligaţiilor fiscale, printr-o abordare bazată pe analiza centralizată şi gestionarea riscurilor fiscale în funcţie de nivelul acestora.
În cadrul programului, contribuabililor le vor fi transmise scrisori de informare prin care sunt invitaţi să întreprindă o serie de acţiuni cum ar fi să verifice dacă au depus declaraţiile fiscale şi declaraţiile informative, să se asigure că informaţiile declarate sunt complete şi corecte, să verifice corelarea informaţiilor din declaraţiile depuse cu cele din facturile transmise şi primite prin sistemul RO e-Factura, cu sumele înregistrate în casele de marcat, cu raportările SAF-T, dar şi cu informaţiile din decontul precompletat generat prin RO e-TVA.
În cazul în care identifică operaţiuni care nu au fost declarate corect în decontul de TVA, contribuabilii sunt informaţi că pot înregistra sumele respective în decontul aferent perioadei curente, la rândurile de regularizări. În cazul erorilor materiale, aceştia trebuie să urmeze procedura specifică de corectare a erorilor materiale din deconturile de TVA, atrag atenţia reprezentanţii ANAF.
Legat de datele raportate incorect în declaraţiile informative, contribuabilii trebuie să ştie că le pot corecta prin depunerea unor declaraţii rectificative pentru fiecare perioadă de referinţă.
„Prin această abordare proactivă, ANAF îşi propune să consolideze încrederea în relaţia cu contribuabilii, prin comunicare şi transparenţă, şi să contribuie la îmbunătăţirea conformării fiscale voluntare”, se precizează în comunicat.
ANAF mai arată că, potrivit execuţiei bugetare la 9 luni, publicate recent de Ministerul Finanţelor, încasările nete din taxa pe valoarea adăugată (TVA) au totalizat 118,27miliarde de lei, în creştere cu 23,51 miliarde lei, respectiv 24,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, încasările nete din taxa pe valoarea adăugată (TVA) în primele 9 luni ale anului 2026 au depăşit nivelul programat cu 4,77 miliarde de lei, ceea ce este ce reprezintă o creştere de 4,2%.