ANAF organizează 5 seminarii pentru cei care vor să aplice la amnistia fiscală 2024. Instituția organizează seminare web dedicate amnistiei fiscale (OUG nr. 107/2024) în 30 septembrie, 10 octombrie, 16 octombrie, 22 octombrie și 25 octombrie 2024.
“Contribuabilii care vor să afle condițiile ce trebuie întrunite pentru a beneficia de prevederile OUG nr. 107/2024 se pot înscrie la seminarele susținute de structurile de asistență pentru contribuabili, durata acestora fiind de 2 ore”, spune Fiscul, într-un comunicat.
Înscrierea se face direct pe portal (click) și se poate efectua până la data şi ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile, de maximum 500 de participanți.
Reamintim că românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul Oficial.
Dacă în cazul firmelor se șterg doar dobânzile și penalitățile, în ceea ce privește persoanele fizice dispare o parte din datorie (adică din impozit și contribuții datorate).
Pentru mai multe detalii vezi: Românii pot aplica pentru ștergerea dobânzilor, penalităților și a unei părți din datorie / Procedura amnistiei, în Monitorul Oficial
Astfel, datornicii care vor să beneficieze de anularea unor obligații bugetare, respectiv a obligaţiilor de plată accesorii și/sau a unui procent din obligațiile bugetare principale, după caz, vor trebui să depună o notificare la ANAF, până pe data de 25 noiembrie 2024 inclusiv. Notificarea se va depune:
a) la registratura ANAF, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în serviciul Spațiu privat virtual
b) prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în SPV;
c) prin intermediul serviciului SPV.