Anca Țurcașiu a fost, nu demult, personaj principal într-unul dintre cele mai recente „episoade paparazzi” realizate de fotoreporterii mediaflux.ro.
Atunci artista de 52 de ani a reamintit publicului cât este de sexy și cum anii nu au trecut nemilos peste tonusul ei. Mai mult decât atât mulți au fost cei care au spus că după divorț, artista parcă a înflorit și, așa crudă cum se prezintă acum, ne întrebăm dacă are pe cineva aproape.
Anca Țurcașiu vorbește puțin spre deloc despre relația ei amoroasă, însă nu se abține în a explica exact care este părerea ei despre bărbați și despre felul în care aceștia aleg să se raporteze unei relații.

„Să știi că bărbații sunt foarte timizi, foarte rar bărbații îndrăznesc, au curajul să vină către mine, pentru că se sperie de personalitatea mea și le e teamă oarecum. Pentru ei sunt Anca Țurcașiu, persoana aceea, nu pot realiza că sunt și eu un om ca toți oamenii. Cum m-aș duce eu acum să îl cunosc pe Bradley Cooper, de exemplu. Eu m-aș duce normal, cumva, pentru că înțeleg că e doar o meserie aceasta, dar totuși ai așa un sentiment… Primesc foarte multe complimente și normal că mă fac să mă simt foarte bine, eu și sunt un om vesel, deschis, sociabil, zâmbitor, cald, adică nu sunt cu nasul pe sus sau să mă port într-un anume fel. Consider că sunt un om absolut normal.”, a declarat ea în cadrul unui interviu pentru Viva!.
De asemenea, artista a povestit și despre cum arată în accepțiunea ei bărbatul perfect pentru ea și care îi sunt modelele, unele extrem de puternice pe care bărbatul modern rareori mai are disponibilitatea, timpul, curajul, deschiderea să le copieze.
Anca Țurcașiu a evoluat cu imaginea bărbaților galanți, cu un bunic care străbătea drumul Ploiești-București doar ca să-i fie alături atunci când problemele de sănătate o obligau să facă injecții cu penicilină, și cu un tată care, și astăzi, o sună din senin ca să-i citească poezii.

”Noi ne raportăm la cei mai importanți bărbați din viața unei femei. Pentru mine sunt bunicul și tatăl, de la care am învățat niște lucruri. Bunicul meu îmi punea mâna pe cap înainte să adorm și venea de la Ploiești la București cu trenul, ca să-mi țină mâna pe cap când făceam injecția cu penicilină, în fiecare zi și se întorcea acasă la Ploiești. Ai mai auzit așa ceva?! Îți vine să crezi că tatăl meu, toată viața, m-a trezit mângâindu-mi degetele de la picioare și citindu-mi poezii de Nichita Stănescu? Tata și astăzi mă sună și mă întreabă: „Ai 10 minute?. „Da, tată! „Vreau să îți citesc două poezii. Dacă îți spun că am toate lucrurile astea legate de acești doi bărbați ca brazii din viața mea, atunci am să fac copy/paste și am să spun că aștept un bărbat ca bradul care să mă mângâie.”, a mai precizat ea, potrivit sursei citate.