E anchetă mare în Ministerul de Interne după ce Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă de Poliție, îmbrăcată în uniformă și cu cască pe cap.
„Conducerea IGPR condamnă ferm orice asociere a unui angajat al instituției cu o persoană aflată în campanie electorală și folosirea echipamentelor și a tehnicii din dotare pentru promovarea unor programe electorale, candidați ori partide politice”, anunță instituția.
De asemenea, conducerea a dispus de urgență efectuarea de verificări cu privire la posibile încălcări ale legislației electorale și ale Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului.
Agentul de poliție este cel care i-a dat voie senatoarei să se urce pe motorul pentru intervenții și să îi poarte casca.
Poliția Română condamnă orice asociere a unui angajat cu politicieni pentru promovarea unor programe electorale și anunță că a declanșat o anchetă în acest caz.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public în care un candidat la alegerile din data de 9 iunie apare purtând elemente din uniforma și folosește motocicleta de serviciu a unui agent de poliție, Centrul de Informare și Relații Publice al IGPR face următoarele precizări:
Conducerea IGPR condamnă ferm orice asociere a unui angajat al instituției cu o persoană aflată în campanie electorală și folosirea echipamentelor și a tehnicii din dotare pentru promovarea unor programe electorale, candidați ori partide politice.
De asemenea, conducerea a dispus de urgență efectuarea de verificări cu privire la posibile încălcări ale legislației electorale și ale Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului. Reafirmăm angajamentul de a menține integritatea și neutralitatea în toate acțiunile noastre și de a lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri”, a transmis instituția.