SHOWBIZ

Andreea Tonciu a părăsit Survivor România, nu înainte să-și ceară scuze pentru comportamentul ei

Andreea Tonciu a părăsit Survivor România nu înainte să-și ceară scuze pentru comportamentul ei

Andreea Tonciu este cel mai recent concurent eliminat din competiția Survivor România. Cu lacrimi în ochi, așa s-a încheiat jocul pentru recompensă, după ce Faimoșii au pierdut încă o dată în fața Războinicilor.

Vizibil dezamăgit, Cătălin Zmărăndescu a ținut să sublinieze că nu mai suportă șirul jocurilor în care au fost învinși:

”Nu știu să pierd. În viața mea nu am luat atât de multă bătaie”.

Seara s-a încheiat la consiliul de eliminare, acolo unde Andreea Tonciu a fost votată de către cei de acasă pentru a părăsi competiția. Emoționată, cu gândul la faptul că-și va vedea curând fetița, Andreea a oferit o serie de declarații încărcate de sinceritate:

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Zanni explică de ce au apărut primele conflicte la Survivor România 2022

”Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru tot și vreau să-mi cer scuze dacă am greșit cu ceva. Sper că vom avea o prietenie frumoasă”.

Emil Rengle, destul de îngrijorat de situația Faimoșilor de la Survivor România

Dintre Faimoși, cel care s-a evidențiat ca și lider este, fără doar și poate, Emil Rengle care și aseară s-a arătat destul de îngrijorat de situația prin care trec.

”Limitele noastre sunt împinse până la maxim”, a spus Emil Rengle aseară înainte ca el și colegii să se îndrepte spre o nouă luptă pentru o importantă recompensă. Iar afirmația lui este una resimțită de fiecare dintre jucătorii rămași în competiție! După două săptămâni încărcate de tensiuni, provocări tot mai dificile și primele eliminări, aceștia au înțeles că Survivor România este cea mai puternică aventură a vieții lor.

Înainte de lupta serii, cele două echipe au arătat că primele conflicte mocnesc tot mai tare și ar putea începe să afecteze starea de bine a concurenților.

”E foarte multă tensiune între noi”, a declarat Otilia, în timp ce războinica Ana Dobrovie a simțit nevoia să menționeze că ”Nu avem nici noi un vibe mult mai bun”.

Survivor România, lider de audiență marți

Cea de-a șasea ediție a show-ului, care a adus și o nouă eliminare, a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:27. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.4 puncte de rating și 26.3% cotă de piață, față de locul 2 care avea 6.6 puncte de audiență și 18.4% share.

De-a lungul difuzării, peste 1.8 milioane de români au simțit emoțiile concurenților, iar în minutul de aur, la ora 20:53, 2.5 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele