Există în toată lumea animale care mănâncă foarte mult. Pot ajunge să consume cantități extrem de mari. Pot părea ca niște „saci fără fund”.
Aceste animale par a fi tot timpul înfometate. Nu toate sunt neapărat de mărimi mari, unele dintre ele chiar sunt destul de mici.
Pasărea colibri
Iată un exemplu, în cazul în care te întrebai care sunt cele mici. Sunt cele mai înfometate păsări din lume, arzând foarte repede energia. Unele specii pot călători aproximativ 3.220 kilometri de două ori pe an, în timpul migrării. Înaintea ei, pasărea colibri își poate dubla greutatea, potrivit Libertatea.
Balena albastră
Este cel mai mare animal de pe Planetă. Oarecum, cele două pot fi într-o antiteză. Găsite în toate oceanele lumii, cu excepția Arcticii, majoritatea migrează anual din locurile lor de hrănire de vară spre zonele de reproducere de iarnă.
În ciuda dimensiunilor lor uriașe, aceste mamifere marine se hrănesc exclusiv cu krill, mici crustacee asemănătoare creveților. Aceste „delicatese” nu ating mai mult de doi centimetri.
Cârtița cu nas stelat
Are nasul în formă de stea, cu 22 de palpatoare în formă de tentacule. Este destul de mică, măsurând doar circa șase până la opt inci. De cântărit nu putem spune că are mai mult de 35 de grame. Cârtița cu nas stelat se află în Cartea Recordurilor Guinness ca cea mai rapidă mâncătoare.
Pitonul
În urmă cu patru ani, acesta a uimit Florida. Se pare că oamenii au văzut acum acesta a mâncat un cerb întreg. Sunt regăsiți în Asia de Sud-Est, dar și în unele locuri din America de Nord.
Rechinul tigru
Trăiesc în apele tropicale și subtropicale. Pot mânca păsări marine, mamifere marine, țestoase marine, șerpi de mare, animale moarte etc.
Diavolul Tasmanian
Trăiesc în bușteni și peșteri din pădurile de arbuști și zonele agricole.
Liliacul vampir
Este întâlnit în Mexic, Chile și Argentina. Au urechi destul de ascuțite. Un liliac vampir de mărime medie, care cântărește 40 g, poate consuma peste 20 g de sânge într-un timp de 20 de minute.
Elefantul
Poate petrece până la 18 ore ronțăind iarbă verde, frunze etc. Poate ajunge la cantitatea de 180 de kg de mâncare.