Sunt multe curiozități despre animalele care trăiesc la munte și, de asemenea, destul de fascinante. Orice persoană ar trebui să le cunoască.
Animalele de munte au adesea adaptări speciale pentru a putea trăi într-un climat montan rece, dar și vânt puternic. Ele includ blănuri groase, cu mai multe straturi, bineînțeles, picioare modificate pentru a se putea cățăra sau pentru a merge prin zăpadă.
Mai mult decât atât, muntele are trei zone principale: zona montană, zona subalpină și zona alpină.
Urșii
Cea mai numeroasă populație din Europa este atestată în România – 6.000-6.300 de urși bruni. Îi întâlnim în țara noastră în partea de nord, în Munții Rodnei și Maramureșului, și de la 1000 m în sus, cu un regim de hrană mai mult carnivor și îl mai întâlnim la înălțimi mai mici de 1000 m, potrivit Libertatea. Sunt protejați prin lege în țara noastră.
Capra neagră
Capra neagră este o specie de capră originară din munții Europei. Trăiește la altitudini destul de înainte și sunt adaptate să trăiască în teren accidentat, stâncos. Poate atinge viteza de 50 de kilometri pe oră. Astfel, sare până la aproximativ 2 metri pe verticală și o distanță de 6 metri pe orizontală.
Muflonul
Muflonii sunt un grup de oi sălbatice. Au coarnele destul de curbate și cântăresc până la 16 kilograme.
Marmotele
Sunt veverițe mai mari de pământ și trăiesc în vizuini din zonele muntoase, hibernând în timpul iernii. Marmotele ies cel mai mult pentru a se hrăni dimineața și seara, deoarece nu le căldura nu le este pe plac deloc. Când vremea este potrivită, ei vor consuma cantități mari de alimente pentru a crea un strat de grăsime pe corp.
Lupii
Lupii trăiesc în haite de 6 – 20 de membri, care vor petrece 8 – 10 ore deplasându-se prin zona lor de origine, care poate fi de până la 6 000 km2. Teritoriul și-l marchează cu urină. Ei coboară destul de rar în văi pentru diferite capturi.
Porcii mistreți
Mistreții sunt foarte des întâlniți la munte, mai ales la altitudini mai mici, sub 2000 m. Sunt extrem de rezistenți, adaptabili și, de asemenea, foarte inteligenți. Femelele și tinerii trăiesc în grupuri mai mari.